"Briliantul" nici nu vrea să audă de oferta lui Zenga. Suspendat pînă în octombrie, Mutu nu ia în calcul o eventuală mutare în Arabia Saudită sau Statele Unite, chiar dacă ar urma să încaseze 10 milioane de euro cu un contract pe trei ani.
"Eu nu am primit nici o ofertă pe numele lui Mutu, nici din Arabia, nici din Statele Unite. El are contract cu Fiorentina pînă în 2012 şi vrea să îl ducă la bun sfîrşit. Dacă vor veni propuneri de transfer la vom analiza împreuna cu şefii clublui şi probabil că vom da curs uneia dintre acestea dacă se merită.
Sîntem însă în plin Mondial , mai e timp suficient să punem lucrurile la punct. După turneul final din Africa de Sud poate se mişcă altfel treburile. Cert e că Mutu este un jucător important şi vrea să evolueze într-un campionat pe măsura valorii lui. Aşa că nu poate fi vorba de Arabia sau Statele Unite", a explicat pentru Lady Radio Victor Becali, agentul lui Mutu.
Fiorentina l-a achiziţionat pe Mutu în 2006, contra sumei de opt milioane de euro, jucătorul român având un contract până în 2012 cu clubul din Florenţa.

Atacantul Adrian Mutu a fost suspendat nouă luni de tribunalul antidoping din cadrul Comitetului Olimpic Italian (CONI), după ce a fost depistat pozitiv cu sibutramină. Suspendarea lui Mutu va expira în luna octombrie
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu