După ce a ratat finala Cupei UEFA, Mutu a pierdut ieri şi locul 4 de Ligă, fiind eliminat în final pentru proteste.
Mutu nu şi-a revenit din şocul teribil al eliminării la penaltyuri şi al ratării finalei de Cupă UEFA. A cedat ieri, în Sardinia, 1-2 cu Cagliari, şi a fost depăşită cu un punct de Milan, pierzînd locul 4, ultimul ce duce în Champions League.
Încă din prima repriză, atacantul român a fost agresiv. L-a lovit cu cotul pe Pisano, ce îl proteja pe portarul Storari. O fază pasibilă de judecat cu proba video. Şi înaintea pauzei, a executat în zid o lovi-tură liberă, dintr-o poziţie din care nu ierta. Golul lui Jeda a decis un handicap greu de recuperat.
Aproape imposibil, după ce Conti (51) a majorat diferenţa. Oricum, nu era o surpriză, Cagliari n-a pierdut acasă din 13 ianuarie Santana a reaprins speranţa, dar atît. Mutu a ajuns să se certe cu Pazzini. “Mare jucător, însă a fost insuportabil”, a comentat agenţia “Kataweb”. N-a mai apucat finalul. Avertizat de Farina pentru fault (90), el a luat şi al doilea “galben” pentru proteste, “provocat de un arbitru care e bine că se va pensiona la vară”, cum a apreciat aceeaşi sursă. Viola a pierdut, Mutu ratează meciul cu fosta sa echipă, Parma. Şi, probabil, şi locul spre Liga bogaţilor.
gsp.ro
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu