PRINTUL MOSTENITOR DIN TRIVALE
Leonte Ianovschi – Dobrin, Mihai Ianovschi – Mutu. Si legenda izvorului pitestean de super-fotbalisti continua...
Ca sa privesti in viitor, e absolut necesar sa cunosti trecutul. Pentru a sti pe cine ne bazam in luptele – citeste „meciurile” – ce vor veni, am incercat sa aflam tot ceea ce tine de trecutul eroilor – citeste „fotbalistilor” – de azi ai lui Piturca. Am gasit putere de sacrificiu, onoare si ambitie. Am gasit exact ce doream, pentru a putea spera. FANATIK va prezinta ultimul episod din serialul „Copilariile tricolorilor”, despre un razboinic fara de care nationala ar merge la lupta „cu miinile goale”, sau, mai bine zis, „in picioarele goale”: Adrian Mutu.
Regele a murit! Traiasca Regele!
Pitestiul copilariei lui Adi ne-a intimpinat cu bratele deschise si cu risete de copii. Nici nu am simtit cum am ajuns in Trivale, parca abia pornisem la drum, iar acum priveam istorica arena si comentam, oarecum cu haz, starea in care se afla. Am coborit din masina, iar linistea din jurul stadionului mi-a urcat inima in git si m-a trimis cu gindul la Dobrin. Am privit in urma… Un pusti de 8-9 ani imbracat cu tricoul nationalei si cu un rucsac pe umar se indrepta agale, probabil, spre casa. Pesemne ca avusese antrenament sau asa ceva, l-am petrecut citiva metri cu privirea, indeajuns sa observ ce scria pe tricoul sau: MUTU. Regele a murit! Traiasca Regele!
„Daca n-are calitati, trimiteti-l acasa!”
Ajunsesem chiar la Centrul de Copii si Juniori „Leonte Ianovschi”, primul antrenor al lui Dobrin, pentru a vorbi cu Mihai Ianovschi, primul antrenor al lui Mutu! Iata ce frumos se impleteste traditia fotbalistica a Pitestiului cu prezentul, cu succesul, cu gloria!
Mihai Ianovschi e numai un zimbet, nerabdator sa depene amintiri din copilaria lui Adi. „Parca il vad si azi cum a venit tinindu-l cu o mina pe tatal sau si cu cealalta stringind la piept o minge rosie, de plastic. Era in luna august a anului 1988. Tatal sau, Spiridon Mutu, un om inteligent, inginer cibernetician, mi-a spus direct
Gata de sacrificiu
Nimic in viata nu se cladeste fara lupta, iar micutul Adi avea sa sacrifice in aceasta batalie un „lucru” la care nu multi copii ar fi dispusi sa renunte: copilaria. „El nu a avut copilarie, cu doua antrenamente pe zi, cantonamente peste cantonamente, munca multa si disciplina. A suferit mult, a tras din greu pentru a ajunge ceea ce este. A fost cuminte ca o icoana, un exemplu pentru ceilalti colegi ai sai, dar a si suferit mult. El prima data a dat fotbalului si apoi a luat”, povesteste Ianovschi.
Singe pentru fotbal
Hotarirea lui Adi de a reusi in fotbal l-a impresionat pe antrenorul sau, care, incet-incet, a inceput sa vada cit este de special elevul sau. „Aveam meci duminica in finala de juniori, iar Adi nu putea juca. S-a ars in vinerea meciului, la picior. A fost la sauna, si acolo s-a ars, a facut o pata mare, rosie, de 30 de cm. Eu cred ca un om normal cu o asemenea arsura nu sta in picioare, merge la spital, dar el, la 10 ani, s-a dus la medic si i-a zis ca vrea sa joace. Doctorul l-a dat cu novocaina in jurul arsurii, pe deasupra i-a pus o punga de plastic, iar peste a tras jambierul. La pauza cind i-a indepartat legatura, curgea singe din el ca din porcul de Craciun, in viata mea nu am mai vazut asa ceva!”,„La final a marcat si am cistigat!”.
„Brontozaurul“
Pe linga ambitia de care a dat dovada, tinarul Mutu se confrunta si cu problemele legate de crestere. Astfel, mai putin se stie ca in copilarie incepuse sa ia proportii, fiind la un pas de a deveni numai bun pentru… sumo!
Antrenorul sau ne-a povestit cum intr-un cantonament efectuat la Deva cu formatia de juniori, Mutu a fost la un pas de a ajunge la spital dupa ce a mincat pe nerasuflate mai multe portii de macaroane. Atunci, Adi s-a ales din partea lui Mihai Ianovschi cu o noua porecla: „Brontozaurul“!
„Vedeti, de aici vine numele de Briliantul. Brontozaurul, Bronto, Broni, Brili, Briliantul”, glumeste Ianovschi, apoi continua: „Mi-as dori sa am satisfactia de a mai descoperi macar un talent precum Adi in anii care mi-au mai ramas. Pentru un antrenor asta este cea mai mare satisfactie”.
Pasiunea tatalui, mostenirea fiului
Parasim stadionul din Trivale, Centrul de Copii unde a invatat sa zboare Adi, il lasam in urma si pe Mihai Ianovschi, cu toate povestile sale si ne indreptam spre casa familiei Mutu. Pe Bulevardul Republicii numarul 131 il gasim in strada, imbracat in tricoul lui Chelsea, pe Spiridon Mutu, tatal fotbalistului. Intram in casa. Pe o masa stau asezate citeva albume cu fotografii de familie si o scrumiera cu Universitatea Craiova. „Tineti cu Universitatea?”, vine automat intrebarea. „Da. Pai eu sint oltean, din Gorj. Cum sa nu tin cu Craiova? Treizeci de ani am iubit aceasta echipa, dar cu tot ce s-a intimpat in ultimii ani nu mai sint asa infocat cum eram. Si eram, ca de la mine s-a molipsit si Adi”, ne spune tatal fotbalistului, iar in ochi i se citeste un secret. marturiseste Ianovschi si se intrerupe, prada, parca, amintirii… Apoi continua:
Si-a spart capul la golul lui Negrila
„Adica in ce fel s-a molipsit?”, intreb curios. „Pai hai sa va povestesc. Avea patru ani. Universitatea Craiova juca impotriva lui FC Kaiserslautern. Pe finalul meciului, Negrila a inscris pentru 1-0 si Craiova mergea in semifinalele Cupei UEFA. Adi a inceput sa alerge prin casa si sa strige:
N-a fost sa fie oltean, dar a fost sa fie cel mai talentat fotbalist al generatiei sale, ajuns acum liderul „nationalei” si speranta noastra de succes la Euro 2008. Sa fie intr-un ceas bun, Adi, FANATIK iti ureaza, tie si celorlalti „tricolori” un turneu final cu adevarat european!
„Adi nu a avut copilarie. A tras din greu pentru a ajunge ceea ce este. El prima data a dat fotbalului si apoi a luat” (Mihai Ianovschi)
9 ani avea Adi Mutu cind a inceput fotbalul la FC Arges
fanatik.ro
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu