Situaţie tensionată între suporterii Fiorentinei şi conducerea clubului toscan. Fanii reproşează că Pantaleo Corvino, directorul sportiv al violeţilor, l-a sacrificat pe mijlocaşul brazilian Felipe Melo, vândut la Juventus pentru 25 de milioane euro, pentru a putea evita şi alte despărţiri (Frey sau Mutu) şi a cumpăra, în schimb, alţi doi-trei jucători de valoare.
Cum însă până la ora reunirii lotului nu a fost efectuată nici o mutare importantă, tifosii au devenit tot mai nervoşi, ameninţând cu boicotarea partidelor. De asemenea, fanii susţin că vor renunţa la abonamentele pentru sezonul viitor, ceea ce va grea o gaură importantă în bugetul formaţiei viola.
„Aţi promis că ne vom bate pentru locul trei, dar cu acest lot nu putem spera la mai mult de locul 6” este mesajul fanilor. Mai întâi patronii, fraţii Della Valle, au ieşit la rampă, cerând încredere în jucători şi antrenorului Cesare Prandelli.
„Dacă nu aveţi încredere, pur şi simplu spuneţi-mi-o şi voi pleca imediat” – a spus Andrea Della Valle. Apoi, vineri, Corvino şi Prandelli au explicat situaţia, totul pornind de la criza economică, dar au promis că vor sosi totuşi cel puţin doi jucători de valoare. „Faptul că am putut să-i păstrăm pe Frey, pe Montolivo, pe Gilardino şi pe Mutu reprezintă marile noastre realizări. Fără ei ar fi fost cu adevărat imposibil. Credeţi în noi şi să fim alături unii de alţii” – a spus Prandelli.
Vineta Pētersone
Acum 5 ani
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu