Victor Becali: "Dacă rămînea alături de mine şi Popescu, Mutu nu ar fi ajuns aici"

Fostul agent al lui Adrian Mutu, Victor Becali, a declarat, că fotbalistul nu ar fi pierdut procesul cu Chelsea dacă rămânea sub contract cu firma sa, care l-a ajutat să primească numai şapte luni de suspendare în 2004.


"Îmi pare rău pentru Adrian, dar nu mai am ce să fac. El datorită mie şi lui Gică Popescu a primit atunci numai şapte luni de suspendare. Dacă rămânea alături de noi, Mutu nu ar fi ajuns în situaţia asta. A zis că nu mai suntem buni pentru el şi a ales să colaboreze cu alţii. A fost decizia lui, dar uitaţi unde a ajuns", a spus Becali.Agentul FIFA îi acuză pe noii impresari ai lui Mutu de dezinteres în litigiul pe care acesta îl avea cu Chelsea. "Alessandro Moggi ar fi trebuit în primul rând să rezolve definitiv problema cu Chelsea, nu să urce în avion şi să-l transfere imediat la Juventus. Dacă mai rămâneam noi, atunci când Chelsea a anunţat că îi reziliază contractul, ne prezentam la antrenament cu avocaţii de la sindicatul fotbaliştilor şi nu aveau ce să îi facă", a mai afirmat acesta.

Vizite

Trafic






About Us

Bine ati venit pe blogul adimutuexclusive.blogspot.com. Acest blog este realizat de 3 fane a lui Adrian Mutu (Corina, Claudya si Adina). Blogul ii este dedicat in exclusivitate fotbalistului. Aici, puteti gasii tot ce apare in presa (stiri, poze etc) si nu numai.

Va multumim ca vizitati blogul!


Statistica

Nume: Adi Mutu eXclusive
Admin blog:Lee, Claudya si Adina
Blog lansat in: 17 martie 2008
Contact:
adimutuexclusive@yahoo.com
Host: Blogspot.com