O familie superba!!!


Luni va aparea revista Diva, in care familia Mutu apare pe coperta.Pozele sunt superbe,pictorialul este de nota 10.
Pana cand va aparea revista(promitem ca o scanam) va aratam cateva imagini aparute pe libertatea.ro

Reporterii revistei DIVA au petrecut cateva ore in mijlocul familiei Mutu, in apartamentul lor cochet din Florenţa. La finalul zilei, spun ei, au rămas cu impresia că frumoasa Consuelo, celebrul Adrian şi micuţele Adriana şi Maya formează o familie cât se poate de firească, veselă, fără fiţe şi mofturi, cu preocupări cotidiene absolut normale şi, mai ales, plină de iubire. O familie perfectă!


Atunci când treci pragul casei familiei Mutu, ceea ce te impresionează este vederea superbă asupra centrului vechi al Florenţei, povestesc reporterii revistei DIVA. O imagine care îţi taie respiraţia şi te face să te întrebi cum o fi să te trezeşti în fiecare dimineaţă şi să dai cu ochii de acea privelişte parcă ruptă din calendarele cu peisaje toscane. După ce îţi revii şi arunci o privire în jur, vezi un apartament spaţios, cu o cameră de zi mare, din care pleacă holuri largi spre bucătărie, o încăpere în care se serveşte masa, dormitorul, camera copiilor, totul decorat modern. Şi mai observi multe fotografii de familie.


Ies deseori la iarbă verde

“Familia e baza, e locul de pornire al tuturor lucrurilor bune. Să ai o familie unită, cu principii, e totul”, povesteşte Consuelo pentru revista DIVA, care mai spune că, în weekenduri, ies la iarbă verde, în împrejurimile Florenţei. “Mergem des să luăm masa în locuri cu multă verdeaţă, de care nu ştie multă lume, căutăm colţuri liniştite, puţin frecventate, ca să ne relaxăm”, adaugă Consuelo.

sursa

Vizite

Trafic






About Us

Bine ati venit pe blogul adimutuexclusive.blogspot.com. Acest blog este realizat de 3 fane a lui Adrian Mutu (Corina, Claudya si Adina). Blogul ii este dedicat in exclusivitate fotbalistului. Aici, puteti gasii tot ce apare in presa (stiri, poze etc) si nu numai.

Va multumim ca vizitati blogul!


Statistica

Nume: Adi Mutu eXclusive
Admin blog:Lee, Claudya si Adina
Blog lansat in: 17 martie 2008
Contact:
adimutuexclusive@yahoo.com
Host: Blogspot.com