Cafeneaua lui Mutu

“Parole” este o cafenea foarte cochetă şi singura din ţară unde se poate degusta vinul lui Adrian Mutu.
E deschisă în „buricul” Piteştiului, chiar de către internaţionalul român de la Fiorentina, al cărui tablou e aşezat strategic la intrare.




“Vine aici multă lume bună, ca să bea o cafea sau un pahar de vin. Printre cei care ne-au călcat pragul se află fotbalişti şi oameni importanţi din oraş”, ne-a spus Alin Mihai, finul lui Adrian Mutu şi, totodată, administratorul barului. Fotbaliştii care trec pe la “Parole” nu sunt nişte necunoscuţi.
Din contră, e vorba de jucători foarte cunoscuţi, majoritatea de la Steaua şi de la Dinamo. “Rică Neaga, Alin Stoica, Adrian Cristea, Gabi Boştină, dar şi Janos Szekely se află printre cei mai de seamă clienţi ai noştri. Vin în special pentru a degusta vinul lui Adrian. Se simt bine, iar acest aspect contează cel mai mult pentru noi”, a precizat Alin Mihai.
Vinul “Il Dieci” este prezent la “Parole” în toate cele trei sortimente: roşu, alb şi roze. O sticlă din această licoare costă 45 lei, dar se poate vinde şi la pahar, la preţul de 10 lei. Cafeneaua este recunoscută şi pentru faptul că în interiorul ei se prepară peste 40 de sortimente de cafea. Preţurile nu sunt mari în raport cu cele practicate de concurenţă.
La “Parole” se şi mănâncă, însă bucătarul prepară doar sandvişuri şi platouri rapide. Cafeneaua a fost deschisă la începutul lui martie, iar de atunci şi până în prezent Mutu nu a avut timp să-i calce pragul.
“Adi nu are prea mult timp liber. Nu a venit încă aici, dar se interesează frecvent cum merge activitatea. Afacerea merge destul de bine şi sperăm să fe la fel şi în continuare”, a conchis administratorul Alin Mihai. “Parole” funcţionează într-un spaţiu inchiriat din incinta complexului “La Galleria”, unde chiriile sunt destul de mari.

Vizite

Trafic






About Us

Bine ati venit pe blogul adimutuexclusive.blogspot.com. Acest blog este realizat de 3 fane a lui Adrian Mutu (Corina, Claudya si Adina). Blogul ii este dedicat in exclusivitate fotbalistului. Aici, puteti gasii tot ce apare in presa (stiri, poze etc) si nu numai.

Va multumim ca vizitati blogul!


Statistica

Nume: Adi Mutu eXclusive
Admin blog:Lee, Claudya si Adina
Blog lansat in: 17 martie 2008
Contact:
adimutuexclusive@yahoo.com
Host: Blogspot.com