Nu știu alții cum sunt, dar Adrian Mutu, cȃnd se gȃndește la Romȃnia lui cea plinǎ de mȃndre degrabǎ vǎrsǎtoare de haine, odatǎ ȋl apucǎ un dor ancestral de a respira, numai pe gurǎ acum, se ȋnțelege, aerul patriei, pentru ca pe aripile lui sǎ-și poarte apoi gȃndurile de la Bamboo pȃnǎ la pat, fǎrǎ retur.
Cum distanța de casǎ ȋl ȋmpiedicǎ sǎ binecuvȃnteze pămȃntul strǎmoșesc mai des, Adi Mutu ȋncearcǎ sǎ teleporteze Romȃnia ȋn inima sa generoasǎ, cu ajutorul oamenilor care ȋnseamnǎ ceva pentru aceastǎ țarǎ, acele persoane de mare anvergurǎ pe care le invocǎm atunci cȃnd vrem sǎ le arǎtǎm și noi strǎinilor cǎ ȋn Liga Campionilor la spirit avem cu ce ne mȃndri.
Stȃnd trist la geamul unei Cesene prea puțin zgomotoase, Mutu a rǎsfoit agenda telefonicǎ pentru a cǎuta un suflet care sǎ se identifice cu Romȃnia. Nu i-a trebuit mult, pentru cǎ persoana respectivǎ era printre primele, prenumele sǎu ȋncepȃnd cu A.
Cine era aceasta?! Alexandru Arșinel? Alexandru Dabija? Ana Blandiana? Alexandru Andrieș? Andrei Pleșu? Nope! şi ȋnclin sǎ ȋi dau dreptate atacantului. Adicǎ, buni romȃni, dar aici vorbim de o persoanǎ care sǎ fie pe buzele tuturor, or este evident cǎ niciunul dintre cei enumerați mai sus nu posedǎ aceastǎ calitate.
Și atunci, cine? Cine sǎ fie omul pe care sǎ-l pui ȋn Arca lui Noe şi sǎ fii sigur cǎ, atunci cȃnd va da la vȃsle, ȋl va recunoaște și altcineva ȋn afarǎ de Elisabeta Lipă şi Ivan Patzaichin?
Pai sǎ-i dǎm cuvȃntul chiar lui Mutu, sǎ ne spună el, via Evenimentul Zilei: „Ȋl mai sun pe Adi Minune o datǎ la trei luni, sǎ ȋmi cȃnte la telefon. Mǎ face sǎ mǎ simt bine. De cȃte ori ȋl ascult, ȋmi aduc aminte de Romȃnia”.
Cu alte cuvinte, Elena Udrea a greșit atunci cȃnd a ales frunza aia ondulatǎ ca simbol al țǎrii noastre, dȃnd și bani aiurea pentru crearea ei, cȃnd cu 20 de mii rezolva cazul cu L’Enfant de la Patrie. Plus cǎ nici promovarea nu costa mult, ținȃnd cont cǎ ȋntr-un afiș normal intrǎ 6-8 Adi Minune cu brațele ridicate cu tot.
De asemenea, avȃnd ȋn vedere pasiunile cantautorului, nici sloganul țǎrii nu ar fi suferit mult: Romȃnia, land of choice, cu variantele Land Rover, Land Cruiser și Land me some money!, licența poeticǎ din ultimul caz fiind ȋn ton cu firea artisticǎ a lui Adi.
Ȋn concluzie, mǎ bucur cǎ Mutu a adus puținǎ ordine ȋn ierarhiile sentimentale cam haotice ale fiecǎruia dintre noi și a fǎcut ceea ce contemporanii nu prea fac cu marii artiști: ȋi apreciazǎ cȃt sunt ȋn viațǎ și nu așteaptǎ ca valoarea lor sǎ creascǎ exponențial cu praful pe care marțienii ȋl vor mǎtura de pe CD-urile lor.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu