Aflat într-o situaţie disperată cu Cesena, pe ultimul loc în Serie A, Adrian Mutu (32 de ani) şi-ar putea relansa în curând cariera! AC Milan îi caută un înlocuitor experimentat lui Antonio Cassano, după ce internaţionalul italian a fost operat pe cord şi va lipsi de pe gazon şase luni, iar Mutu este considerat soluţia ideală în ochii preşedintelui Adriano Galliani.
'
Vestea că Max Allegri nu se va putea baza pe Cassano în următoarea jumătate de an l-a alarmat pe preşedintele "diavolului" milanez, Adriano Galliani. Cunoscut simpatizant al lui Mutu, Galliani crede că Milan are neapărată nevoie de un atacant: "În iarnă o să cumpărăm un vârf, pentru că avem nevoie, după drama lui Cassano". Mutu a mai fost dorit de AC Milan şi în 2008, când era golgheterul Fiorentinei, dar formaţia "viola" a refuzat atunci oferta de transfer. Presa italiană scrie că în vizorul liderului din Serie A se află acum Ezequiel Lavezzi (Napoli), Didier Drogba (Chelsea), Maxi Lopez (Catania) şi Adrian Mutu (Cesena). Din cauza preţurilor mari însă, primii doi au şanse mici să ajungă pe "San Siro". Mutu nu s-ar opune unei despărţiri de Cesena, al cărei proiect pare eşuat după doar 10 etape: "lanternă roşie" în Serie A, Cesena este singura echipă fără victorie din campionat şi are şanse mici de a evita retrogradarea.
DROGBA SAU MUTU? AVANTAJ ADI!
Spre deosebire de Lavezzi şi Drogba, Adrian Mutu are un argument important în vederea transferului la AC Milan: nu a evoluat în cupele europene în acest sezon, astfel că are drept de joc în Liga Campionilor, unde milanezii şi-au propus accederea în finală. De altfel, atunci când s-a discutat despre aducerea unui nou atacant, Allegri a impus o condiţie esenţială conducerii: fotbalistul achiziţionat să aibă drept de joc în Europa! Mutu nu va fi un străin în vestiar dacă va ajunge pe "San Siro", el fiind coleg cu Ibrahimovic şi Abbiati la Juventus, în sezonul 2005-2006. Mutu a mai jucat şi alături de Bonera, la Parma (2002/2003).
3,5 milioane de euro este cota de piaţă a lui Mutu
96 de goluri în Serie A are Mutu
"Marii jucători trebuie să rămână la marile echipe. Nu cred că Mutu a luat o decizie bună venind la Cesena şi nu-l văd să facă un sezon bun ", Zbigniew Boniek, fost internaional polonez
CONCURENŢĂ DURĂ
La Cesena e titular incontestabil, dar la Milan, golgheterului naţionalei României îi va fi mult mai greu să se impună. El s-ar lupta pentru titularizare cu cinci atacanţi, dintre care patru de supercalibru: Zlatan Ibrahimovic (30 de ani), Alexandre Pato (foto, 22), Robinho (27) şi Filippo Inzaghi (35). Cealaltă "gură de foc" din lotul milanez este tânărul italian de origine egipteană Stephan El Shaarawy (19 ani).
MUTU LA CESENA
Meciuri jucate
(minute): 7 (599)
Goluri: 1
Penalty-uri
transformate / ratate: 0 / 1
Cartonaşe galbene: 0
Cartonaşe roşii: 1
Şuturi pe poartă: 10
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu