Internaţionalul român Adrian Mutu, anunţat titular la oaspeţi, este aşteptat ca pâinea caldă de suporterii romanilor, care nu au uitat că „Briliantul” este jucătorul care a refuzat în vară transferul la echipa lor favorită, după ce cele două cluburi ajunseseră la un acord. Românul va bifa azi cel de-al 200-lea său meci din Serie A, acolo unde a debutat în anul 2000, pe vremea când evolua la Inter. „Mutu reuşeşte de fiecare dată în situaţii grele să dea tot ce are mai bun. A existat o perioadă în care a trebuit să se recupereze după o accidentare stupidă, iar zvonurile legate de plecarea sa nu au fost decât vorbe goale”, a subliniat antrenorul Cesare Prandelli în conferinţa de presă susţinută ieri. Tot el i-a elogiat în egală măsură pe Mutu şi Totti, apreciind că ambii jucători sunt capabili de a decide singuri soarta unui meci.
78 de goluri a marcat Adi Mutu în cele 199 de meciuri jucate în Serie A
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu