Mutu: "Staff-ul medical român crede că trebuie să mă operez, să vedem ce spun şi medicii Fiorentinei"


Atacatul Adrian Mutu a declarat, joi noapte, la sosirea Florenţa, că o eventuală intervenţie chirugicală la genunchiul stâng, pe care i-a recomandat-o staff-ul medical al naţionalei României, va fi stabilită doar în urma testeleor pe care le va face cu medicii Fiorentinei, informează violanews.com"Sunt preocupat deoarece durerea la genunchi ţine de două săptămâni. Vom vedea care este situaţia după un consult cu medicii Fiorentinei şi apoi vom decide ce trebuie făcut. Oricum nu va fi cazul unei perioade mai lungi de o lună de recuperare. Repet, vom vedea, doar testele medicale vor spune dacă trebuie să mă operez. Cu siguraţă la partida de duminică cu Atalanta nu voi juca pentru că atunci când forţez genunchiul mă doare. Părerea staff-ul medical român este că trebuie mă operez, să aşteptăm să vedem ce spun şi medicii Fiorentinei şi apoi voi lua o decizie", a declarat Mutu.Potrivit site-ului firenzeviola.it, Adrian Mutu va fi supus, vineri, unor teste medicale din partea staff-ului Fiorentinei, urmate de un consult la o clinică specializată din Roma: "Fenomenul va fi însoţit de medicii Fiorentinei la Roma, unde va fi consultat de profesorul Mariani".Atacantul Adrian Mutu nu a evoluat, miercuri, în partida pe care reprezentativa României a disputat-o contra naţionalei Austriei, din cauza durerilor la genunchiul stâng. "Tricolorii" au pierdut, miercuri, în deplasare, scor 1-2 (1-2), meciul susţinut în compania selecţionatei Austriei, în preliminariile Cupei Mondiale din 2010, înregistrând a treia înfrângere în cinci meciuri disputate în grupa a 7-a.

Vizite

Trafic






About Us

Bine ati venit pe blogul adimutuexclusive.blogspot.com. Acest blog este realizat de 3 fane a lui Adrian Mutu (Corina, Claudya si Adina). Blogul ii este dedicat in exclusivitate fotbalistului. Aici, puteti gasii tot ce apare in presa (stiri, poze etc) si nu numai.

Va multumim ca vizitati blogul!


Statistica

Nume: Adi Mutu eXclusive
Admin blog:Lee, Claudya si Adina
Blog lansat in: 17 martie 2008
Contact:
adimutuexclusive@yahoo.com
Host: Blogspot.com