Formaţia Chelsea Londra ar putea avea un buget de transferuri mai mare pentru sezonul viitor în cazul în care fotbalistul românAdrian Mutu va fi obligat să plătească amenda de aproximativ 17 milioane de euro, scrie ediţia online a The Guardian.
"Cheltuielile pentru transferuri ale lui Carlo Ancelotti pot să fie finanţate şi de un jucător pe care a vrut să-l transfere la AC Milan vara trecută, în cazul în care Tribunalul Sportiv va decide ca Mutu să plătească 14,87 de milioane de lire sterline drept compensaţii către Chelsea", scrie cotidianul englez.Echipa britanică i-a reziliat contractul lui Adrian Mutu în 2004, după ce a fost depistat că a consumat cocaină, apoi clubul l-a dat în judecată. Avocaţii fotbalistului de la Fiorentina au susţinut ultimele pledoarii în faţa judecătorilor de la TAS, care vor anunţa în curând decizia finală. Adrian Mutu a cerut Tribunalului de Arbitraj Sportiv să anuleze decizia prin care FIFA îl obliga să achite compensaţii.Atacantul român a susţinut că amenda este una disproporţionată, după ce londonezii l-au achiziţionat de la Parma pentru suma de 15,8 milioane de lire sterline. De asemenea, el a considerat că gruparea patronată de Abramovici nu a făcut eforturi pentru a limita daunele, plus că Juventus, echipă care l-a cumpărat după ce i-a expirat suspendarea, trebuie să achite o parte din compensaţii.Mutu s-a mai apărat spunând că amenda este discriminatorie, iar presa engleză scrie că FIFA poate decide numai pe plan internaţional, iar dacă Adrian Mutu era englez, forul mondial nu ar fi fost implicat în caz.Jucătorul român evoluează din 2006 la formaţia italiană de primă ligă Fiorentina.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu