Adrian Mutu se află în vacanţă, în Statele Unite, aşa cum o face în fiecare vară, de când şi-a refăcut viaţa alături de Consuelo.
Miami este locul relaxării Briliantului, care în ultimul sezon s-a confruntat cu cele mai serioase probleme de sănătate din întreaga sa carieră, câte două accidentări la genunchiul stâng şi la cotul stâng, ambele rezolvate, în cele din urmă, doar prin intervenţii chirurgicale. Recuperat pe deplin, românul a făcut prima şedinţă cu balonul rotund într-un mod cât se poate de plăcut: un eveniment caritabil. Meciul demonstrativ s-a produs la New York, în cunoscutul cartier China Town, şi a reprezentat o iniţiativă a starului NBA Steve Nash. Baschetbalistul este pasionat de soccer şi a ţinut să invite cîteva nume sonore din Europa alături de colegi de-ai săi, în frunte cu un alt nume important din NBA, Tony Parker, la un inedit spectacol fotbalistic între două echipe alcătuite din opt jucători.
Mutu, coechipier cu Henry
Alături de Mutu s-au mai aflat Ivan Cordoba şi Javier Zanetti (ambii de la Inter), Mathieu Flamini (AC Milan), Thierry Henry (FC Barcelona) sau Steve Malouda (Chelsea), toţi animaţi de dorinţa de a-l ajuta pe Steve Nash să strângă fonduri necesare dezvoltării fotbalului în ţările subdezvoltate ale Africii, acolo unde mulţi copii talentaţi promit deja să devină peste ani starurile din Serie A, La Liga sau Premier League. După Gică Hagi şi Cristi Chivu, implicaţi săptămâna trecută într-un eveniment similar, iată-l şi pe Mutu spunând da, deşi Miami nu se află chiar la doi paşi de New York. Aceasta a fost prima apariţie pe gazon pentru cel supranumit la Florenţa „Il Fenomeno”, după ce Adi s-a accidentat în timpul partidei din preliminariile CM România – Serbia 2-3, din 26 martie, de la Constanţa.
3 copii are Adrian Mutu: Mario (7 ani), Adriana Lea (3 ani) şi Maya Vega (1 an)
sursa
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu