'Am încercat mereu să demonstrez că mă pot compara cu Hagi!'

Atacantul echipei AC Fiorentina, Adrian Mutu, a declarat, într-un interviu ce va fi difuzat, vineri seară, în cadrul emisiunii "Il signori del calcio" de la postul italian Sky Sport 1, că a încercat să demonstrez că poate fi valabilă comparaţia sa cu Gheorghe Hagi.
Site-ul oficial al Fiorentinei a avut acces la acest interviu şi l-a postat în avans.

Reporter: La 18 ani, ai debutat în campionatul românesc. Erai aşa de talentat încât toţi te-au numit ca moştenitorul lui Hagi.

Adrian Mutu: A fost o greutate în plus pentru mine, deoarece Hagi a fost unul dintre cei mai buni jucători români din toate timpurile. În acelaşi timp, am fost foarte onorat şi am încercat mereu să demonstrez că această comparaţie poate fi valabilă.

R: Hagi era idolul tău când erai copil?

A.M.: Era idolul tuturor copiilor români. Avea carismă şi a făcut enorm pentru fotbalul românesc.

R: Mai erau şi alţi jucători din care te inspirai?

A.M.: Toţi fotbaliştii cu numărul 10 de la toate echipele îmi plăceau. Cum ar fi Platini şi apoi Del Piero.

"La Inter erau numai vedete! Credeam că n-o să joc niciodată"

R. Prima ta experienţă în fotbalul italian a fost la Inter. Ce ai gândit atunci când ţi-au spus să-ţi faci bagajele pentru a pleca la Milano?

A.M.: Abia aşteptam. Era o echipă cu atâţia campioni. În prima zi, când am ajuns în vestiar, am stat alături de Vieri. Mai erau şi Baggio, Ronaldo, Zamorano, Blanc, Zanetti, Panucci. Credeam că nu voi juca niciodată. Nu aveam deloc răbdare, vroiam să fiu pus imediat la încercare. O dată, la antrenamente, Lippi m-a luat de ureche şi mi-a spus: «Băiete, eşti tânăr, nu te mai agita pentru că vei avea şansa să joci!». Mai erau 14 jocuri până finalul campionatului şi dintre ele am evoluat în şase ca titular, dar era atât de multă de presiune... Nu m-am impuns deoarece pentru mine Inter, la vârsta aceea, era un pic cam mult. Lippi prefera jucători cu mai multă experienţă.

R: Ai greşit din cauza orgoliului?

A.M.: Se poate spune, deoarece eram tânăr, dar atunci când i-am spus lui Lippi că vreau să plec la Verona pentru a avea o continuitate în jocuri, el mi-a zis că pot rămâne şi pot face parte din cei patru atacanţi pentru a vedea ce se întâmplă. M-am uitat împrejur, am văzut cu cine am de a face şi i-am spus că mă voi duce la Verona. Chiar şi aici a fost greu. În primul an am marcat doar patru goluri, dintre care două în primele trei jocuri. Am avut o criză şi am revenit în România, acasă. Credeam că nu voi reuşi, că nu sunt suficient de puternic mental.

R: Apoi a venit Malesani…

A.M.: Da, a venit Malesani (n.r. - antrenorul Alberto Malesani) şi acolo a fost un punct de cotitură. Nu am avut o relaţie bună cu antrenorul care fusese înaintea lui: mă punea să evoluez într-un mod ce nu mi se potrivea, mă simţeam prins într-o capcană. I-am spus asta lui Malesani, iar acesta m-a pus să joc cum vroiam. Cu el am avut o relaţie specială. După aceea Prandelli (n.r. - Cesare Prandelli) a fost cel care m-a înţeles ca persoană. Cu el ca antrenor am izbutit să marchez 12 goluri şi am jucat bine chiar dacă echipa a retrogradat. În luna august, am plecat apoi la AC Parma şi acolo am reluat colaborarea cu Prandelli. A fost un an foarte bun, nu doar din punct de vedere fotbalistic. La Parma simţeam afecţiunea fanilor. Am înscris 24 de goluri în acel sezon, inclusiv în Serie A şi Cupa UEFA.

R: Ce relaţie aveai cu Prandelli?

A.M.: La fel ca şi acum, între contraste şi diferenţe de opinii, deoarece în acest fel întotdeauna te stimulezi. Amândoi vroiam să câştigăm şi el ştie că mă supăr mult atunci când nu îmi iese ceva.
R: A venit apoi trecerea la Chelsea. Ai devenit jucătorul român cel mai scump din toate timpurile.

A.M.: A fost o ofertă pe care nu o puteai refuza.

R: Ce relaţie aveai cu Abramovici?

A.M.: Una foarte bună, eram jucătorul favorit al fiului său.

R: La început a mers totul bine. După aceea, ai încetat să faci furori în teren şi făceai doar în afara lui.

A.M.: Când începi să exagerezi în afara terenului, pe teren fizicul nu o mai acceptă. Să greşeşti este normal, face parte din viaţă, dar şi atunci când eşti o persoană publică este mult mai uşor ca oamenii să te arate cu degetul. Cel mai important lucru este să tragi concluziile cele mai bune din aceste critici.

"La Londra eram tratat ca un rege"

R: Ai fost depistat pozitiv cu cocaină. Crezi că ai căzut într-o capcană?

A.M.: O capcană făcută de greşeli copilăreşti, nu cred că a fost ceva pus la cale de Chelsea pentru a mă alunga. Era uşor să greşeti: eram celebru, la Londra mergeam peste tot şi eram tratat ca un rege. Am fost naiv, am fost un credul.
R: A fost vreun motiv pentru care te-ai lăsat aşa influenţat?

A.M.: Cu câteva luni înainte să merg la Londra, am divorţat de soţia mea (n.r. - Alexandra Dinu), aveam şi un copi,l iar aceaste lucruri erau o mare povară. Apoi, ca şi atunci când am ajuns prima oară în Italia, oamenii, limba, erau toate noi. Intrasem puţin în depresie. La început acest lucru nu se simţea pentru că pe plan fotbalistic în mergea foarte bine. După aceea, am avut o pubalgie timp de trei luni, iar necazurile au început să apară.
R: Nu crezi că ar fi trebuit să fie mai aproape de tine cei de la Chelsea?

A.M.: În majoritatea cazurilor, echipa îţi mai dă o a doua şansă, în schimb aici în două luni m-au dat afară. Vorbeam puţin limba engleză, nu înţelegeam prea multe. Am rămas dezamăgit deoarece ar fi trebuit să-mi dea o a doua şansă. Nu era corect să mă lase singur pentru că problema era mai mult pe plan personal, decât pe cel fotbalistic. Am fost concediat, nu m-au mai plătit, am fost concediat aşa cum era normal să se întâmple, iar acum sunt în aştepatarea ultimei sentinţe. Să plătesc atât de mult pentru o greşeală a fost exagerat, m-au descris într-un mod în care nu sunt, de cinci ani nu am mai vorbit despre asta, dar în curând voi începe să spune exact cum s-au întâmplat lucrurile.

R: Cum ai ieşit din această situaţie?

A.M.: La început credeam că trăiesc un coşmar. M-a ajutat şi familia, dar în special am încercat să stau singur pentru a mă regăsi. Dinamo Bucureşti mi-a permis să mă alătur antrenamentelor lor, eu le mulţumesc pentru că m-au ajutat foarte mult. Apoi, după trei luni, am semnat cu Juvetus. În luna ianuarie, am ajuns la Torino şi am vorbit cu Capello (n.r. Fabio Capello). Mă pregăteam în fiecare zi.

R: Juventus a arătat că vrea să te transfere.

A.M.: Au făcut tot posibilul, nu m-am simţit în niciun moment exclus. Imediat după suspendare, m-au ajutat să-mi revin, am cucerit un titlul jucând doar foarte puţin din ultima partidă a sezonului şi era chiar să şi înscris în ultimele 30 de minute ale acelui an competiţional. Anul următor, am fost un jucător de bază: 32 de partide, 22 ca titular şi 10 goluri marcate ca mijlocaş. Era o echipă Juventus foarte puternică şi îmi vine să râd atunci când se spune că a furat. Juventus atunci era ca Interul de astăzi, chiar cu câţiva jucători în plus. Acele campionate câştigate le simţim ale noastre. Orice fotbalist din aceea echipă simte că poartă acele titluri care au fost retrase.
R: Un fost coechipier de-al tău de la Juventus spune că eşti între primi zece fotbalişti ai lumii. Acest lucru îl spune Ibrahimovici.

A.M.: El a fost colegul meu de cameră în cei doi ani pe care i-am petrecut la Juve. Imaginaţi-vă ce pereche făceam eu şi el în cameră!

R: Care a fost cel mai frumos moment al tău la echipa din Florenţa?

A.M.: Semifinala Cupei UEFA pe care am pierdut-o la penalti, putem chiar să şi câştigăm acel trofeu.

R: Ce s-a întâmplat vara trecută?

A.M.: AS Roma vroia să mă transfere. Apoi, eu şi Fiorentina, chiar şi cei de la Roma, ne-am gândit că cel mai bun lucru este ca eu rămâne la Florenţa. Am rămas aici şi sper să rămână aici pentru cât mai mult timp.