Regretatul Michael Jackson avea un fan special în persoana lui Adrian Mutu (30 ani). Acesta avea doar 11 ani când a văzut pentru prima dată videoclipul melodiei “Thriller”.
A fost atât de impresionat de videoclip, încât imita urletele lupilor prin casa familiei de la Piteşti pentru a-şi speria de moarte sora.
“Îmi amintesc că ne uitam la «Thriller», iar Adi era de-a dreptul fascinat de videoclip. Încerca să imite acele sunete de lup pentru a mă speria. De multe ori a reuşit, pentru că se ascundea prin cameră şi ţinea lumina stinsă până când intram eu, apoi urla”, ne-a povestit Laura, sora fotbalistului.
Mutu a aflat vestea morţii regelui pop chiar la Miami, Adi aflându-se în vacanţă, alături de familie. “Îmi pare foarte rău că a murit. Am pierdut o valoare, un artist desăvârşit. Ascultam melodii de-ale lui, i-am admirat întotdeauna regia. Avea un stil aparte de a-şi concepe videoclipurile sau de a intra pe scenă şi a impus o modă, la un moment dat. Era unic!”, ne-a declarat “Briliantul”.