Adrian Mutu (33 de ani) poate deveni profesor de educaţie fizică şi sport la începutul lunii viitoare, când va avea loc examenul de licenţă la Universitatea Ecologică din Bucureşti, al cărei student este fotbalistul Cesenei şi al naţionalei de fotbal a României.
Adrian Mutu se află în sesiune nu doar la Cesena, echipă pe care încearcă să o salveze de la retrogradare în Italia, ci şi la Universitatea Ecologică din Bucureşti, al cărei student a devenit în 2007. După cinci ani de studii la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, “Briliantul” va susţine examenul de licenţă pe 1 şi 2 martie.
Cu o zi înainte are meci la naţională
În prima zi este programată proba scrisă, eliminatorie, în timpul căreia vor fi verificate cunoştinţele teoretice fundamentale şi de specialitate ale candidaţilor. Dacă va trece de această încercare, Mutu se va prezenta a doua zi la proba orală, care va consta în susţinerea lucrării de licenţă în faţa unei comisii formate din trei cadre didactice. Nu e exclus ca atacantul să fie destul de obosit la respectivele examene, ţinând cont de faptul că pe 29 februarie, cu o zi înainte, Adi va juca în amicalul pe care România îl va disputa în compania Uruguayului, pe Arena Naţională, din Capitală.
Specializat în jurisprudenţă
Adi Mutu, care doreşte să devină antrenor după ce va agăţa ghetele în cui, e specializat deja în-tr- un alt domeniu. “Am o diplomă în jurisprudenţă, domeniu pe care vreau să-l aprofundez, când timpul îmi va permite”, a declarat românul pentru Gazzetta dello Sport anul trecut, în octombrie.
Bătut de AC Milan
Cesena, echipa lui Adi Mutu, a fost învinsă, aseară, pe teren propriu, de liderul din Serie A, AC Milan, scor 1-3. Românul a fost integralist şi a marcat în minutul 56, dar golul a fost anulat pe motiv de ofsaid.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu