Atacantul spune intr-un interviu pentru Gazeta Sporturilor că il considera pe decarul Romaniei, Adi Mutu, un adevarat campion, cu executii fermecatoare.
- Îţi mai aminteşti debutul tău în Serie A?
- Sigur, un Palermo - Fiorentina 1-1, în martie 2007.
- Şi mai ştii cine a marcat atunci pentru adversari?
- Adrian Mutu, cum să nu-mi aduc aminte? A fost un moment special pentru mine, pe care-l pot revedea cu ochii minţii aproape minut cu minut. Mutu a deschis scorul atunci cu un gol care a născut multe discuţii. Un jucător de la Palermo era căzut pe gazon, se accidentase, Mutu a continuat însă acţiunea şi a înscris. Eu am intrat în repriza secundă şi am egalat aproape de final. M-a încîntat comparaţia făcută atunci între reuşita mea şi cea a lui Van Basten din finala Campionatului European din 1988. Acel 1-1 a fost ca o victorie pentru Palermo.
- L-ai urmărit pe Mutu în Serie A?
- Un campion. E un campion! Nu mă interesează viaţa lui privată şi nu ştiu motivele pentru care a trebuit să stea o perioadă în afara terenului. Dar în Italia şi în Anglia a demonstrat că e un jucător fermecător. Are clasă şi face parte din categoria fotbaliştilor care nu trec pe la o echipă fără să-şi arate alura de lideri.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu