Munteanu şi Mutu s-au certat!


Jucători reprezentativi pentru generaţiile din care au făcut parte, Dorinel Munteanu şi Adrian Mutu au intrat de câteva ori în clinciuri verbale.Cu câteva zile înainte de meciul cu Fiorentina, antrenorul Stelei consideră că „Briliantul” trebuie respectat, îndemnându-i chiar pe fanii Stelei să nu-l înjure pe Mutu miercuri seară. Însă, de-a lungul timpului, cei doi internaţionali nu s-au văzut niciodată cu ochi buni, reflectând conflictul iscat între „Generaţia de Aur” şi cea condusă de Chivu şi Mutu.

Mutu: „Nu mă aşteptam de la Dorinel!”

În februarie 2004, Adrian Mutu, pe atunci la Chelsea, a comentat faptul că jucătorii Stelei au refuzat să se prezinte la o convocare a echipei naţionale. „Este problema lor că nu le face plăcere să joace pentru România. Dorinel Munteanu este un fotbalist cu experienţă şi nu mă aşteptam de la el la aşa ceva. Trebuia să aibă alte sentimente pentru echipa naţională”, declara Adi Mutu.

Munteanu: „Este nepermis ce a făcut Mutu!”

Şapte luni mai târziu, alături de Lobonţ şi Neaga, Mutu a petrecut într-un club de striptease din Craiova cu două zile înaintea meciului dintre România şi Macedonia. „Pot spune că este nepermis ceea ce s-a întâmplat. Ar trebui luate măsuri. Pe vremea mea nu existau asemenea acte de indisciplină”, preciza Dorinel.

Dorinel: „Nu e frumos ce face Mutu!”

În 2005, conflictul iscat între generaţia lui Mutu şi Chivu şi cea condusă de Gică Hagi l-a atins şi pe Dorinel Munteanu, recordmenul de selecţii al echipei naţionale. „La miştouri suntem campioni mondiali. Pe noi, cei din generaţia trecută, ne-au caracterizat rezultatele. Nu e frumos ce face Mutu. Ar trebui să se gândească de două ori înainte de a spune ceva”, a reacţionat atunci Munti.

Munteanu: „Mutu nu trebuia să plece de la Juventus!”

Dorinel Munteanu s-a referit din nou la Adi Mutu după ce „Briliantul” a ales să plece de la Juventus în vara anului 2006 pentru a juca la Fiorentina, în condiţiile în care echipa torineză era ameninţată cu retrogradarea din cauza scandalului de corupţie din Italia. „Părerea mea este că nu trebuia să plece de la Juventus, dar, dacă el aşa a hotărât, foarte bine”, afirma „Neamţul”.

Mutu: „Nu visez să joc cât Munteanu!”

Longevitatea antrenorului-jucător al Stelei nu a reprezentat un model pentru Adi Mutu. „Nu visez să joc cât el! Vreau să termin mai repede, nu chiar aşa. Ştiţi cum e, mai îmbătrânim şi noi, apar accidentările, anii îşi vor spune cuvântul...”, a spus atacantul Fiorentinei în vara anului 2007. „Totuşi, este de apreciat pentru că joacă la vârsta lui”, a încheiat Mutu.

"Lui Mutu nu i se va acorda o atenţie specială, pentru că vremea acestui marcaj a trecut de mult. Nu cred că viitorul meu la Steaua depinde de meciul cu Fiorentina, pentru că eu am contract până în 2010" - Dorinel Munteanu, antrenor-jucător Steaua

"Steaua are şansa ei să câştige, iar lucrul acesta l-a demonstrat şi în Italia. Voi ţine cu Steaua, chiar dacă Adrian Mutu va juca la italieni. Poate să dea şi el gol, dar să bată Steaua" - Victor Piţurcă, selecţioner România.

Vizite

Trafic






About Us

Bine ati venit pe blogul adimutuexclusive.blogspot.com. Acest blog este realizat de 3 fane a lui Adrian Mutu (Corina, Claudya si Adina). Blogul ii este dedicat in exclusivitate fotbalistului. Aici, puteti gasii tot ce apare in presa (stiri, poze etc) si nu numai.

Va multumim ca vizitati blogul!


Statistica

Nume: Adi Mutu eXclusive
Admin blog:Lee, Claudya si Adina
Blog lansat in: 17 martie 2008
Contact:
adimutuexclusive@yahoo.com
Host: Blogspot.com