Fiorentina a părăsit Cupa Italiei. După ce s-a calificat în Cupa UEFA, în dauna Stelei, gruparea viola a fost eliminată în optimile Cupei Italiei, de Torino, o gruparea mult mai slab clasată în campionatul Italiei, doar locul 18.
Torino s-a impus în partida disputată pe stadionul "Artemio Franchi" graţie reuşitei atacantului Bianchi, care l-a învins în minutul 19 pe Storari, înlocuitorul lui Frey în poarta Fiorentinei.
Torino s-a impus în partida disputată pe stadionul "Artemio Franchi" graţie reuşitei atacantului Bianchi, care l-a învins în minutul 19 pe Storari, înlocuitorul lui Frey în poarta Fiorentinei.
Mutu, care a fost căpitanul formaţiei viola, a început titular partida cu Torino, şi a beneficiat de câteva ocazii importante de a marca. În minutul 38, Mutu a executat foarte bine o lovitură liberă din unghi, de pe partea stângă, dar Calderoni a reuşit să devieze balonul peste poartă. Cea mai mare ocazie a primei reprize i-a aparţinut însă lui Pasqual, care, talonat de un adversar, nu a trimis decât peste poartă, cu capul, din 6 metri, la o fază în care poarta era goală.
După pauză, Fiorentina a forţat egalarea, fără succes însă. În minutul 65, Gilardino a reluat bine cu capul, din 8 metri, dar pe lângă poarta lui Calderoni. Apoi , cu aproape 10 minute de final, Mutu a avut şi el oportunitatea de a o aduce pe Fiorentina în joc, dar internaţionalul român a executat slab o lovitură de la 25 de metri. Şase minute mai târziu, Fiorentina a mai beneficiat de o lovitură liberă din apropierea careului torinez, irosită şi de data aceasta de Mutu.
Fiorentina - Torino, 0-1, iar gruparea granata se califică în sferturile Cupei Italiei, acolo unde va întâlni echipa lui Radu Ştefan, Lazio.
sursa
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu