Intr-un interviu pentru ziarul Libertatea, Alexandra Dinu, fosta sotia a lui Adrian, vorbeste despre Mario.
“Nu ştiu care este preferatul lui, nu prea îi cunosc, însă cred că tatăl lui este. Şi mi se pare normal. Îi place fotbalul, a început să-l descopere cam de vreun an. Practică fotbalul, dar şi înotul, şi artele marţiale”, spune mama lui. În plus, Mario Mutu (6 ani) s-a dovedit talentat şi la sporturile de iarnă şi chiar a reuşit să obţină o medalie la schi. “În această iarnă s-a perfecţionat la schi. A schiat perfect, a fost lăudat de toată lumea şi a câştigat chiar şi o medalie, în urma unui concurs care a avut loc la sfârşitul vacanţei, în Austria”.

0 comentarii:
Trimiteți un comentariu