Dan Necea: Adrian Mutu si ratarea

Exista o modalitate de a te crampona de succes pana in punctul in care transformi premise norocoase intr-un esec grandilocvent. Cu toate incontestabilele sale calitati de jucator, Adrian Mutu a fost atins de aceasta maladie sufleteasca, din pricina careia posibilitatile sale nu au ajuns la maxima fructificare.

E vorba poate de o maladie pur mioritica, solid ancorata in mentalul colectiv romanesc. Fatalismul, o anume tristete latenta, neputinta de a suporta sefii si ierarhiile – toate fac parte din sufletul romanesc modern si arhaic. Adrian Mutu a fost atins de toate acestea impreuna, si ele erau cat pe ce sa il conduca la deplina ratare si sucombare profesionala in deceniul trecut.

Mutu a reusit sa invinga, pe sine si alti adversari la fel de redutabili si necrutatori, care nu au incetat sa-l urmareasca pana astazi. Totusi victoria sa a fost una cu sechele. Triumfator in viata personala, uneori si pe teren, el nu a reusit sa devina, in mod paradoxal – el insusi; ca mare jucator, in traditia lui Hagi si Dobrin.

Din lupta cu esecul Adrian Mutu nu s-a intors niciodata pe deplin recuperat, neputand astfel sa isi implineasca supremul potential. Iar astazi el are de-a face cu una din cele mai mari provocari ale existentei sale. Un judecator din Florida a acceptat solicitarea lui Chelsea constand in despagubiri de 17 milioane de euro – poate toata averea lui Mutu. Alternativa ar fi renuntarea la fotbal, inaintea Mondialului, aceasta “ultima sansa” a lui, cum singur a marturisit-o.

Desigur, exista artificii juridice. Desigur, exista si sprijinitori puternici, nu numai adversari obscuri. Insa de felul in care Adrian Mutu isi va juca acest Waterloo al sau cu Ratarea tine implinirea finala a caracterului si a destinului sau. Mondialul nu trebuie sa fie un cantec de lebada – ci o apoteoza. Intrucat, nu-i asa, stim ca Bruce Feirstein avea dreptate cand spunea ca diferenta intre geniu si nebunie e succesul..

MySport, atac la Mutu » Uite de ce tu nu o să fii Rege!

Moneda batuta pe golul care ii lipseste lui Mutu sa il ajunga pe Hagi n-a cazut pe fata care trebuie aseara. Mutu a jucat retras si de-aia n-a marcat. Piturca n-a inteles nimic din ce a facut Arrigoni cu Mutu, de dadea gol dupa gol la Cesena, ca daca intelegea, aseara, o natiune intreaga s-ar fi plecat in fata Noului Rege.

Ghinion, ce sa-i faci! Dar lasa, Adita, nu fi trist! Priveste in jos cu mandrie, unde vei vedea ca deja l-ai depasit pe Rege! Priveste si nu te mai crampona de un gol!

- Hagi n-a ratat atatea turnee finale ca tine.

- N-are asa de multe tatuaje.

- Vorbeste mai greu, poate nu stie nici sa pronunte sibutramina, dar o face romaneste 100%. E enervant.

- A demis mai putini antrenori.

- Nici nu se stie daca are garaj, masinile sunt un mister la el, in timp ce tu esti...regele asfaltului. Londra, Milano, benzile rezista!

- N-are ospatari la hotel, cati ai batut tu.

- Are Academie de fotbal, in loc de club de fite.

- N-a pozat in reviste glossy.

- N-a tras pe nas decat Bixtonim. Si atunci a fost confuz.

- La 32 de ani se pregatea de Coupe de Monde 98 si era golgeter in Liga.. Wtf?? cine mai face asta la 32 de ani?

To be continued. Probabil.

Bogdan Fechita: De ce e convocat Mutu la naţională

Victor Piţurcă este cunoscut ca o persoană care nu uită şi nu iartă. Şi cum l-ar putea ierta pe cel care i-a luat ocazia de a antrena naţionala la Euro 2000?

Sfîrşitul anului 1999 este o perioadă de tristă aducere aminte pentru actualul selecţioner al naţionalei. Piţurcă calificase naţionala fără probleme la Euro 2000, însă a fost demis de Mircea Sandu în urma unui conflict cu Hagi şi Popescu, liderii echipei din acea perioadă. A fost o ceartă din care nu mai era cale de întoarcere, iar Sandu a trebuit să aleagă. A mers pe mîna jucătorilor.

Şase ani mai tîrziu, Sandu îi încredinţa din nou naţionala lui Victor Piţurcă. Din peisaj dispăruseră Hagi şi Popescu, jucători care se retrăsese de ceva timp din circuit.

Hagi deţinea două recorduri la naţională. Era fotbalistul cu cele mai multe selecţii şi cu cele mai multe goluri marcate pentru România.

Şi ce ocazie mai bună ar fi avut Piţi să se răzbune pe cel care i-a furat ocazia de a participa la un turneu final dacă nu ar fi şters recordurile la care Regele Hagi ţinea foarte mult?

Dorinel Munteanu a fost prima armă a lui Piţurcă. Aflat încă în activitate şi cu doar cîteva selecţii în spatele lui Hagi, Piţurcă a apelat tot timpul la serviciile mijlocaşului care la sfîrşitul carierei a îmbrăcat tricoul mai multor echipe din Liga 1.

Nu mai conta faptul dacă convocarea lui era necesară sau nu. Dorinel a ajuns o prezenţă constantă la lot pînă ce a reuşit să doboare recordul de selecţii deţinut de Hagi. Ba chiar şi-a asigurat un avantaj important.

Topul selecţiilor la echipa naţională:
1.  Dorinel Munteanu 134 
2.  Gheorghe Hagi  125
3.  Gheorghe Popescu 115 
4.  Ladislau Bölöni 108
5.  Dan Petrescu 95

Şi iată că istoria se repetă din nou. După ce Dorinel l-a depăşit în topul selecţiilor, Hagi a mai rămas doar cu titlul de cel mai bun marcator din istoria "naţionalei".

Titlu pe care se va vedea nevoit să îl împartă în curînd cu Adrian Mutu şi, foarte posibil, să i-l cedeze total.

Oficial, Piţurcă susţine că strategia lui este de a testa jucătorii tineri cu ajutorul cărora să formeze scheletul echipei naţionale pentru următoarele preliminarii.

Dintre convocaţi nu lipseşte, însă, Adrian Mutu, atacant care mai are nevoie de un singur gol pentru a egala recordul lui Hagi. Şi de două pentru a-l depăşi pe cel mai bun jucător din istoria fotbalului românesc.

Aşadar, răzbunarea lui Piţi este la un pas de a fi îndeplinită.

Topul golgeterilor la echipa naţională
1.  Gheorghe Hagi  35
2.  Adrian Mutu  34
3.  Iuliu Bodola  30
4.  Anghel Iordănescu 26
5.  Viorel Moldovan 25
*Mutu e singurul jucător aflat în activitate.

Alin Buzărin: Centenarul

 Adi Mutu e acel gen de tip pe care-ţi vine când să-l pupi, când să-l iei la palme. Tipul care când te bucură, când te enervează. Mai nou, după ce-a trecut de 30 de ani, ne scoate din sărite nu neapărat când bea un şpriţ în cantonamentul echipei naaţionale. Ne oftică mai ales când câştigă de unul singur un meci, abia atunci ne dăm seama ce mare fotbalist e el şi ce puţin am putut noi, compatrioţii săi, să profităm de pe urma extraordinarei sale calităţi. Am profitat puţin noi, dar a profitat puţin şi el. La ce valoare nemaipomenită are, ar fi trebuit ca de la 20 la 35 de ani să joace doar la echipe care se bat la titlu şi să nu câştige niciodată mai puţin de 5 milioane de euro pe sezon. Plus că la doamna Rodica în sufragerie, la Piteşti, ar fi trebuit să fie de şters de praf, în fiecare dimineaţă, două-trei baloane de aur. 

  Dar ăsta e Mutu, pe el îl aveam şi nu ştim cât o să-l mai avem. Are 33 de ani deja, ştie fotbal cât toată echipa Cesenei la un loc, pute de talent, iar noi continuăm să sperăm la o calificare importantă tranşată pe exterioarele şi risturile lui. Dar când? În 2014 nu ne-am propus-o, iar în 2016 va avea deja 37 de ani. Sau 35-36 în preliminarii. 

Nu redăm fazele briliante contra Novarei. Două goluri, o pasă de gol şi un penalty scos înseamnă oricum mai mult decât poate pretinde o echipă de la decarul ei. Consemnăm doar golul său cu numărul 100 în Il Calcio, ceea ce e ceva nemaipomenit pentru un fotbalist care a mai jucat şi în Anglia şi a stat perioade lungi pe bară din cauze a căror amintire nu ne provoacă nici o plăcere. Avem acest Mutu 100, urmat la câteva minute de Mutu 101, ceea ce înseamnă că uneori putem exporta produse de calitate. Uneori, din întâmplare şi din talent. Astea au fost întotdeauna calităţile noastre ca naţie, iar Mutu le ilustrează maiestuos şi elocvent.

La mulți ani, Adrian Mutu!!!

Astăzi, “Briliantul” Adrian Mutu, împlinește 33 de ani!  Anul care tocmai s-a încheiat a fost unul destul de agitat, de la un scandal cu oficialii Fiorentinei, până la transferul din iunie la Cesena. Dar cum totul e bine când se termină cu bine, Adrian s-a integrat în echipa “căluților de mare”, unde pâna acum a reușit  să înscrie 4 goluri ( dacă va înscrie și astăzi, împotriva echipei lui Torje, Udinese, va ajunge la cota  100 în Serie A, unul din cele mai mari campionate ale lumii) și este văzut ca cel mai important om din echipa lui Daniele Arrigoni.

Pe plan personal, Adi se poate declara un bărbat fericit. O are pe Consuelo, o femeie minunată care, de când îi este soție a reușit parcă să aducă soarele în viața „Briliantului”. Frumoasa brunetă i-a dăruit acestuia două fetițe, pe Adriana Lea și pe Maya Vega Maria, care sunt „fetele lui tata”, după cum declara chiar Consuelo într-un interviu pentru revista Unica.  Adrian mai are un copil, pe Mario, din prima căsătorie, despre care spune că i-ar plăcea să-i calce pe urme.

Noi îi dorim lui Adrian, să aibă un an bun, în care să i se îndeplinească toate dorințele, un an fără accidentari, cu multe goluri atât pentru Cesena, cât și pentru echipa națională, cu multă dragoste și liniște în familie, și cine știe...poate și apariția celui de-al treilea copil al cuplului Consuelo-Adrian Mutu, că tot declara fotbalistul că este în plan.

Adrian, să ai parte de multă sănătate, fericire și tot ce iți dorești!

LA MULȚI ANI!

Adina, Claudya si Corina

Maria Andrieş despre un fapt "Trist, dar paradoxal: Mutu e nemulţumit de slaba imagine a fotbalului nostru" » Sfaturi briliante

Trist, dar paradoxal: Mutu e nemulţumit de slaba imagine a fotbalului nostru.

Sfaturi de la Mutu: “Ar trebui să fim mai uniţi şi să ştim să vindem fotbalul nostru”. Un sfat bine intenţionat, nu-i aşa? Ireproşabil aproape. Astea sînt vulnerabilităţile sistemului: dezbinat şi prost ambalat. Omul de la Cesena are dreptate. Şi totuşi, pe ici, pe colo, prin părţile esenţiale, o dă în bară.

Vorbeşte ca un străin de fenomen, ca o instanţă din afara fotbalului românesc, detaşată, neimplicată. Nu este vocea fostului (sau viitorului, poţi să ştii?) căpitan al echipei naţionale. Peste ratarea calificării s-a aşternut un praf gros ca cenuşa, peste fugile din cantonament via magazia hotelului s-a depus, inertă, platoşa amneziei. Nu această voce îşi cerea scuze selecţionerului şi cu siguranţă nu această voce constata, după egalul cu Albania, “avem echipă, n-avem nici o scuză, trebuie să muncim mai mult în teren”.

Undeva, între scuze şi lipsa de scuze, România, cu sau fără Mutu, a mai prins o dată locul de spectator la un turneu final. Interesant şi, cumva, specific castei fotbalistice de la noi este acest ton degajat, din afară. Poziţionarea marginală, în rol de consilieri voluntari ai celor care se află, de fapt, în centrul faptelor are ceva de-a dreptul derutant.

Doi selecţioneri îşi expediază unul altuia răspunderea pentru absenţa de la Euro 2012. Mutu îşi dă cu părerea cum că nu ştim să ne vindem marfa, deşi o calificare, se ştie, e o reclamă sigură. Ar epuiza la prima strigare stocul de înţelepţi din vestiarul “tricolor”. Ca să nu mai amintim de prima de 8 milioane de euro, de la UEFA, pentru echipele calificate. Era un preţ bun pentru fotbalul nostru, nu-i aşa?

Defectul vocilor din afară, gen “consigliere” Mutu, este că insistă asupra jumătăţii goale a paharului şi, implicit, asupra neîndemînării chelnerilor.

Fatalitate, ghinion, neşansă, rea-voinţă colectivă, cauzele eşecului se află cocoţate prin sfere extrapămîntene. Nu e de vină nici Federaţia, care a încercat 10.000 de euro primă de victorie în faţa Albaniei, “altceva ce să facem?”, zicea Mircea Sandu. Nu e de vină nici Piţurcă, “avem şanse să mergem la Mondialul din 2014″. Nici jucătorii, mai ales ei nu sînt de vină că Franţa e Franţa, că Luxemburg e Luxemburg, că aria noastră de selecţie e mai mică decît a Braziliei, că Serie A nu e Liga 1 sau că barul e, implacabil, în acelaşi oraş cu hotelul.

Din registrul “Fapte, nu sfaturi”, acum. Fostul selecţioner Raymond Domenech tocmai a returnat, sub formă de donaţii, prima pentru calificarea la Mondialul sud-african. La fel au procedat şi jucătorii care, în termenii lui Mutu, n-au fost uniţi şi n-au ştiut să vîndă imaginea fotbalului francez, deşi au ajuns la un turneu final. Pentru conformitate, Domenech încasase 150.000 de euro bonus de calificare. Cam de cinci ori mai puţin decît ar fi primit Piţurcă pentru Euro 2012, 800.000 de euro. Fotbalul nostru nu ştie să se vîndă, dar cumpără în stil mare. Iar marea familie a fotbalului pare mai unită ca niciodată. Nu sînt neapărat motive de optimism. Sînt doar motive.

Marius Pantaie: Adi şi Minunea lui de ţară

Nu știu alții cum sunt, dar Adrian Mutu, cȃnd se gȃndește la Romȃnia lui cea plinǎ de mȃndre degrabǎ vǎrsǎtoare de haine, odatǎ ȋl apucǎ un dor ancestral de a respira, numai pe gurǎ acum, se ȋnțelege, aerul patriei, pentru ca pe aripile lui sǎ-și poarte apoi gȃndurile de la Bamboo pȃnǎ la pat, fǎrǎ retur.

Cum distanța de casǎ ȋl ȋmpiedicǎ sǎ binecuvȃnteze pămȃntul strǎmoșesc mai des, Adi Mutu ȋncearcǎ sǎ teleporteze Romȃnia ȋn inima sa generoasǎ, cu ajutorul oamenilor care ȋnseamnǎ ceva pentru aceastǎ țarǎ, acele persoane de mare anvergurǎ pe care le invocǎm atunci cȃnd vrem sǎ le arǎtǎm și noi strǎinilor cǎ ȋn Liga Campionilor la spirit avem cu ce ne mȃndri.

Stȃnd trist la geamul unei Cesene prea puțin zgomotoase, Mutu a rǎsfoit agenda telefonicǎ pentru a cǎuta un suflet care sǎ se identifice cu Romȃnia. Nu i-a trebuit mult, pentru cǎ persoana respectivǎ era printre primele, prenumele sǎu ȋncepȃnd cu A.
Cine era aceasta?! Alexandru Arșinel? Alexandru Dabija? Ana Blandiana? Alexandru Andrieș? Andrei Pleșu? Nope! şi ȋnclin sǎ ȋi dau dreptate atacantului. Adicǎ, buni romȃni, dar aici vorbim de o persoanǎ care sǎ fie pe buzele tuturor, or este evident cǎ niciunul dintre cei enumerați mai sus nu posedǎ aceastǎ calitate.

Și atunci, cine? Cine sǎ fie omul pe care sǎ-l pui ȋn Arca lui Noe şi sǎ fii sigur cǎ, atunci cȃnd va da la vȃsle, ȋl va recunoaște și altcineva ȋn afarǎ de Elisabeta Lipă şi Ivan Patzaichin?
Pai sǎ-i dǎm cuvȃntul chiar lui Mutu, sǎ ne spună el, via Evenimentul Zilei: „Ȋl mai sun pe Adi Minune o datǎ la trei luni, sǎ ȋmi cȃnte la telefon. Mǎ face sǎ mǎ simt bine. De cȃte ori ȋl ascult, ȋmi aduc aminte de Romȃnia”.

Cu alte cuvinte, Elena Udrea a greșit atunci cȃnd a ales frunza aia ondulatǎ ca simbol al țǎrii noastre, dȃnd și bani aiurea pentru crearea ei, cȃnd cu 20 de mii rezolva cazul cu L’Enfant de la Patrie. Plus cǎ nici promovarea nu costa mult, ținȃnd cont cǎ ȋntr-un afiș normal intrǎ 6-8 Adi Minune cu brațele ridicate cu tot.
De asemenea, avȃnd ȋn vedere pasiunile cantautorului, nici sloganul țǎrii nu ar fi suferit mult: Romȃnia, land of choice, cu variantele Land Rover, Land Cruiser și Land me some money!, licența poeticǎ din ultimul caz fiind ȋn ton cu firea artisticǎ a lui Adi.

Ȋn concluzie, mǎ bucur cǎ Mutu a adus puținǎ ordine ȋn ierarhiile sentimentale cam haotice ale fiecǎruia dintre noi și a fǎcut ceea ce contemporanii nu prea fac cu marii artiști: ȋi apreciazǎ cȃt sunt ȋn viațǎ și nu așteaptǎ ca valoarea lor sǎ creascǎ exponențial cu praful pe care marțienii ȋl vor mǎtura de pe CD-urile lor.

Ovidiu Ioanițoaia: Notele lui Mutu

Invitat de Sky Sport să-și evalueze prestațiile de la Cesena și din “națională”, Mutu și-a acordat nota 5 la echipa de club și 8 la cea a României. La prima vedere, balanța lui a funcționat bine. Cu observația că, achiziționat pe 23 iunie de Cesena de la Fiorentina și prezent mai rar în lotul reprezentativ pe parcursul lui 2011, Mutu n-a mai sedus ca altădată. A coborît, n-a urcat, dar o luăm pe îndelete pentru a judeca, încercînd să analizăm obiectiv, dacă a cîntărit corect ori nu.

Ajuns la Cesena pe un salariu stagional net de 1,8 milioane de euro, parte a unui contract întins pe 2 ani, Mutu a jucat pentru formația antrenată de Arrigoni în 10 partide din cele 13 consumate în campionatul Italiei. Exact, a bifat 868 de minute dintr-un total de 1170, asta și deoarece, eliminat în runda a 7-a, ironia sorții!, chiar contra Fiorentinei, a primit 3 etape de suspendare. Cum n-a reușit decît 3 goluri, iar Cesena ocupă penultimul loc în Serie A, fiind cu un picior în liga secundă, se poate spune că Mutu n-a convins.

A oferit prea puțin în condițiile în care, conform site-ului german transfermarkt.de, cota lui de piață ar atinge 3,5 milioane de euro! Să admitem însă că integrarea într-un colectiv nou, mai ales cînd acesta e lipsit de valori deosebite, necesită timp și răbdare, așa că ar fi ilogic să tragem în Mutu. Socotind că nota 5 te scapă de corigență, deși la limită, s-o considerăm totuși meritată. Discutabilă, dar de-acolo. Lucrurile se complică însă cînd vorbim despre contribuția lui la “națională”. Acel 8 pare tras de păr, scos din mînecă, fie și pentru că statistica îl pune sub semnul îndoielii.

În 2011, selecționata României a disputat 14 meciuri, 7 oficiale, 7 amicale, iar atacantul supranumit odinioară Il Fenomeno a fost prezent în numai 5 dintre ele. Într-adevăr, a înscris tot atîtea goluri, ba a ieșit și golgeterul grupei preliminare, dar unde le-a înscris și împotriva cui? A Luxemburgului (2), a Bosniei (1) și a Belarusului (2), invariabil pe teren propriu, acasă. Din păcate, n-a izbutit să marcheze nici la 1-2 de la Zenica și nici la 1-1 de la Tirana. Sînt tentat să cred, oare sînt singurul?, că Mutu se amăgește dacă își imaginează, altfel nu și-ar fi dat notă mare! , că e în continuare indispensabil echipei naționale.

Da, Mutu din urmă cu 3-4 ani era, nu însă și Mutu de astăzi, care se chinuiește pînă și la anonima Cesena! Justificată în numele talentului și al experienței, ultima lui șansă ar fi să realizeze că situația s-a schimbat și să se schimbe și el. Transpirînd și cumințindu-se, conștient că la 33 de ani nu mai e ca la 25. Cu alte cuvinte, trebuie să înțeleagă că talentul l-a scos o dată, de două ori sau de cinci, dar nu-l va salva la infinit. Înainte de a depinde de Pițurcă, viitorul lui Mutu ține de el însuși.

Cristian Geambașu: Legenda şi păcătosul

Pentru copiii de azi, Mutu poate fi un personaj mai atrăgător decît Hagi. Statuile nu mai sînt la modă

Comparăm o legendă cu un păcătos şi ne ajutăm de statistică. Hagi sau Mutu? Cine a fost mai bun, mai productiv, mai important? 35 de goluri în contul lui Gică pentru naţionala României, 34 pentru Adrian. “Regele” contra “Briliantului”. Supranume golite de sens prin întrebuinţare excesivă, prin exagerare. Cel mai bun produs al generaţiei dinainte de Revoluţie alături de liderul generaţiei postdecembriste. Doi fotbalişti pe care îi separă nu doar caracterul, ci şi o falie istorică. Istoria pur şi simplu, nu istoria fotbalului.

De aici ar trebui să plecăm atunci cînd îi comparăm. Din istoria recentă. Purtăm pecetea vremurilor pe care le trăim. Hagi a fost talentul unic al unor decenii de lipsuri. Poate şi o formă de revoltă împotriva lor. Mîncarea, bucuria erau raţionalizate. Aveam puţin, ştiam să preţuim altfel darurile vieţii. Munceam cu obidă, însă trăiam mai profund. Nu ne distram atît de zgomotos, dar, vorba lui Ioan Holender, eram mai aproape unii de alţii. Studentul era student, profesorul era profesor, hoţul era hoţ cu acte, nu miliardar, mitocanul era mitocan, nu vedetă media. Din întunericul material al “Epocii de Aur” a rezultat “Generaţia de Aur”. Nu este nici un paradox, fiindcă într-un univers cartelat valoarea compensează lipsa libertăţii. Hagi a fost posibil şi pentru că a apucat vremuri mai grele.

Mutu s-a născut în comunism şi a început să trăiască de-adevăratelea în capitalism. Sau cum s-o fi numind chestia asta în care ne învîrtim noi. Avea 11 ani atunci cînd “golanii” manifestau la Universitate, iar cetăţenii respectabili îşi clădeau imperiile din micile lor economii de activişti. Libertatea i-a priit adolescentului care îl sfida pe Dobrin. Talentul l-a ajutat să plece devreme acolo unde stăteau comorile fotbalului doar pentru a fi culese de toţi copiii tupeişti ai planetei. A bătut chelneri, a gustat din plăcerile interzise, a plătit şi a greşit din nou. A marcat goluri. A marcat 96 de goluri în Serie A.

Adrian Mutu este la un singur gol de Gică Hagi pentru echipa naţională şi ni se pare nedrept. Hagi este statuia perfectă, Mutu, simbolul irosirii. Acum am uitat că statuia perfectă ne cerea să-i facem statuie şi că a mai şi scuipat cîte un adversar. Îl apără golurile de la Cardiff şi de pe Rose Bowl. Mutu va cîştiga partida cu statistica, aşa cum a reuşit şi Dorinel, dar mitul Hagi este cu atît mai solid cu cît în jurul lui se ridică ziduri de cifre. Nu vă grăbiţi cu concluzii, totuşi. Mutu are de partea lui o generaţie care nu mai crede în statui.

Gestul care il apropie pe Mutu de inimile romanilor! Citeste luni, la ora 7:00, povestea unei intamplari emotionante

wwww.sport.ro iti ofera luni dimineata o intamplare in care vei descoperi un alt Mutu!

Horia Tabacu: De ce îl vom iubi din nou pe Adrian Mutu .

L-am cunoscut pe Adrian Mutu cu ani în urmă. Am lansat cu ajutorul lui ziarul Averea, devenit Click, am fost la Roma, la nunta lui, dar, mai ales, am vorbit mult la telefon. Pe vremea când Averea (Click) se pregătea, Adrian acceptase să fie imaginea noastră. Eu eram directorul ziarului și mă număram printre cei mai interesați ca treaba să iasă bine. Din acest motiv vorbeam foarte des.

De peste tot, oamenii din jurul meu, pentru că eu mă lăudam că discut cu Mutu, erau foarte interesați ce face el, atunci. Probabil că este sufocat de această simpatie. Cred că nici nu știe să o administreze. Am să dau un exemplu. Bănel Nicoliță stătea la un bloc de mine. Ne întâlneam la magazinele din zonă, aproape, zilnic. Față de Miu, care a locuit și el pe acolo și se aliase cu toți boschetarii, Bănel părea un băiat cuminte, respectuos și liniștit. Dar boschetarii îl tot șicanau, probabil cu speranța că fotbalistul le va scăpa ceva mărunțiș. Am fost frapat de faptul că boschetarii respectivi erau totuși microbiști convinși și înrăiți.

Astăzi, de exemplu, îi pupau mâinile lui Bănel, care aștepta la rând la o alimentară, pentru că marcase un gol important, și câteva zile mai târziu, în același loc, aceleași persoane îl înjurau sever pentru că ratase.

Îi povesteam toate astea lui Mutu, la telefon. Mă gândeam că orice întâmplare din țară i-ar putea face plăcere, dar insistam și asupra faptului că viața unui fotbalist este ciudată, fanii sunt dificili și schimbători, iar tu, ca fotbalist de succes trebuie să ai moralul foarte robust.

Mutu mi-a dat atunci o replică care nu-mi iese nici astăzi din cap. El s-a mirat că Bănel nu s-a luat la bătaie cu boschetarii care-l înjuraseră. Poate o reacție firească a unui om tânăr, cu sânge care se încălzește repede. Dar o reacție sinceră. El mi-a spus exact ce gândea. Cam așa a procedat mai tot timpul în cariera lui.

Acum, după tot felul de peripeții, Mutu reintră pe prima scenă fotbalistică a țării, chiar dacă nu ne-am calificat. A marcat în ultimul meci și, cu siguranță, va marca și în următorul. Îl vom iubi din nou. Și el va face iar o boacănă căci viața mondenă, de aici și de aiurea, “îl așteaptă cu nerăbdare”.

George Stanca: Dragă Adrian Mutu,

Reţine amănuntul că acest text este conceput vineri, înaintea meciului cu Belarus şi nu are nicio legătură cu eventuala ta evoluţie, bună sau rea. Eu sper excelentă.

Adi, nici soţiei mele, pe când îi făceam curte, nici iubitelor din realitatea şi visele mele de adult nu le-am scris atâtea texte, atâtea scrisori, precum ţie.

Reţine, vorbesc despre tin în contextul iubirilor mele. Deci, tot aici eşti şi tu inclus, tată: la iubiri. Da, dacă nu te-aş iubi - părinteşte, nu altfel - te-aş fi ignorat.

Dar, nu ştiu cum să spun, Adi, tu ai o carismă a ta. De vedetă, de super-jucător, pe care nu o poţi neglija. Pe tine lumea nu poate decât să te iubească cu foc sau să te fluiere, nu inspiri sentimente mediocre.

O ştii, cred, pe pielea ta. Nu mai spun ce puteai să faci cu naţionala şi ieri şi alaltăieri, cât ai lipsit mai mult nemotivat.

Eu, chiar sunt uşor contrariat de Piţi care te-a pedepsit să nu joci cu Franţa unde puteai să ajuţi mai consistent, şi te-a rechemat acum, când şansele sunt cvasinule.

Dar, socoate şi tu: în locul lui cum ai fi procedat. Şi ce vină are el, că vrea să ţină de o disciplină necesară ca aerul. Piţi-ar "vino di samarino" de cap, să-ţi fie!

Gata, s-a mai tras o liniuţă de iertare! Mai avem două bucăţi de bifat: cu Belarus unde nu mă gândesc să fie bine de tot.

Şi, cu Albania, unde orgoliile sunt mari, fie el un meci poate fără miză, fără tensiunea punctelor.

Dar, nu uita că ultima ta victimă dintre ospătari - şi mie mi-s tare dragi, să ştii!, ei şi zugravii...- era albanez.

Eu unul mă tem de ostilităţi inutile. Bine că nu jucăm în Kosovo cum glumea cineva.

La urma-urmei tu ai pleznit un ospătar obraznic, nicidecum un albanez obişnuit. Ca să nu spun că ospătarii - ca şi vameşii, ca şi arbitrii sunt o altă ţară.

Nu prea au naţionalitate. Identitatea lor e ca apa mineral acidă cu gaz mult... fâsâie funcţie de portretul de pe bancnotă.

Adi, eu am o vorbă pentru tine: îţi dădu D-zeu talent cu polonicu şi golăneală cu ibricu. Vezi că polonicul e plin încă.

Lasă restul, lasă ibricu'. Fă o pauză. Te-ai maturizat. Joci bine. Joci elegant. Bagi osul. Şi, românul te va iubi. Ca până acum:

Mu-tu!, Mu-tu!

Mihai Mironică: Deocamdată bate definitivul

Împotriva oricărei logici, în afara logicii care guvernează acum naţionala României, Mutu şi Tamaş au fost readuşi în lot. Cei doi cheflii n-au fost folosiţi în meciul crucial cu Franţa pentru că, spune Piţurcă, "el nu are nevoie de salvatori". Sigur, în orgoliul imens al lui Piţurcă, nimeni nu trebuie să fie "salvator", în afara noului selecţioner. Nu ştiu cum ar putea explica Victor Piţurcă faptul că Hagi a fost adus ca un "salvator" în naţionala actualului selecţioner la meciul cu Ungaria, după ce Hagi făcuse un lucru mult mai greu digerabil pentru antrenor decât escapada petrecăreţilor de acum.

Din motive morale, selecţionerul nu a chemat la meciul care conta doi dintre cei mai buni jucători români. Şi, la meciul următor, care nu prea mai contează, îi cheamă pe excluşi. Victor Piţurcă ar fi fost selecţionerul preferat al dadaiştilor, băieţii care promovau arbitrariul total. Tristan Tzara, figura centrală a acestui curent, ar fi creat un motto al mişcării dadaiste din fabuloasa declaraţie a lui Piţurcă despre decizia în cazul Mutu-Tamaş: "Cei doi sunt excluşi deocamdată definitiv de la naţională".

Privind lista convocaţilor "de principiu", înţelegem că lui Chivu încă nu i s-a făcut dor de naţională, fenomen indispensabil pentru o revenire, după cum ne explica Victor Piţurcă. Adevărul este că e vorba de un proces chimic complicat. Sunt însă două detalii care ne dau speranţe pentru întoarcerea căpitanului. După meciul cu Novara, Chivu şi-a dat seama că ţi se pot întâmpla lucruri mult mai groaznice decât să joci pentru România. Şi, la fel de important, a fost rechemat Lobonţ, cel care ştie ca nimeni altul să spună formula magică: "Tanti mama lui Cristi, îl lăsaţi pe Cristi să iasă afară?"

Între timp, Bănel îşi continuă imperturbabil destinul la naţională. Se culcă pe la zece, întotdeauna după ce se spală pe dinţi, are pijamalele călcate şi nu e niciodată netuns. La 26 de ani, se apropie vertiginos de numărul de selecţii al lui Dobrin. Îl va depăşi, fără îndoială, şi, peste ani, nepoţilor li se va povesti de Prinţul din Făurei. Pentru că România va renaşte prin modele de profesionalism, iar amintirile despre milioanele de români fermecaţi de driblingurile leneşe ale non-profesionistului Dobrin vor fi doar vestigiile unei societăţi comunisto-decadente.

Lucian Lipovan: Mutu cu Franţa? Da, în tribună!

Pentru a cine mai ştie câta oară, Mutu s-a schimbat! Dat fiind că în precedentele ocazii se schimbase de fapt din rău în mai rău, nimic nu mă poate convinge că acum a urmat direcţia bună. Iar dacă a nimerit direcţia, sigur sensul e opus. Faptul că a cerut bilete (gratis) pentru meciul din Luxemburg e un simplu episod telenovelistic, menit să-i impresioneze doar pe cei care în ultimii zece ani au fost într-o nesperată excursie pe lună şi habar n-au cine e Mutu, în cel mai bun caz auzind de suporterul dinamovist respectiv.

Acum, că tot ne-am lămurit cum e cu schimbatul lui Mutu, să admitem şi că e fotbalist, specie pe cale de dispariţie în Carpaţi, din ce se vede în documentarele de specialitate de pe Digi Sport. Ne confruntăm astfel cu eterna dilemă shakespeariană: to be or not to be, în varianta convocat la naţională. Am avut de atâtea ori dilema asta, încât deja e dovedit că niciuna din cele două posibile soluţii nu e bună. Cina de taină între Mutu şi Piţurcă, pusă la cale în această seară în Luxemburg, conform surselor ProSport, este, astfel, pe cât de interesantă pentru presă, pe atât de inutilă. Cu siguranţă folosim mai bine orele respective în a studia cum spargem Luxemburgul, dacă tot e o nucă atât de tare.

Întâlnirea dintre Piţurcă şi Mutu e bună la un singur lucru: Piţurcă să-i dea lui Mutu bilete şi la meciul cu Franţa, dacă tot vrea să vadă naţionala. Cu sau fără locuri, dar în tribună oricum, nu pe bancă. Şi, ca să fiu mai clar, detaliez: o iertare între două meciuri, oarecum forţată mai degrabă de apropiaţi, ar dovedi doar eventuala slăbiciune, lipsă de autoritate şi credibilitate ale lui Piţurcă. Nu doar faţă de noi - că asta nici nu-l prea interesează pe selecţioner -, ci în vestiar, unde sunt convins că ar avea probleme cu alţi fotbalişti, măcar şi din cauza lipsei cuvântului. Mai pe scurt, decât să se mai retragă câţiva, mai bine îl lăsăm acasă pe Mutu şi încercăm să refacem cât de cât atmosfera în vestiar pentru viitor.

Iar dacă totuşi nu rezistăm geniului fotbalistic şi insistăm să nu se bucure de el doar locuitorii Cesenei - sesizaţi ironia -, atunci hai măcar să o facem după meciul cu Franţa, să ştim şi noi cum stăm.

Razvan Ioan Boanchis: Mutu si Pancu impotriva Frantei

Banel Nicolita, Codrea, Ovidiu Petre si Cocis sunt jucatori civilizati, harnici, receptivi. Fata de Banel Nicolita, cel putin, nu mi-am ascuns niciodata simpatia.

Dar in Romania mai exista vreo 10 milioane de insi care traverseaza pe verde si nu sunt convocati la nationala. Cocis alearga, respecta sarcinile tactice, te poti baza pe el. De la mijloc spre poarta adversa, insa, e sterp.

Nu scoate om din joc prin dribling, centreaza modest, nu da pase decisive, dar suteaza de parca ar pasa. Calitatile fizice l-ar ajuta pe Ovidiu Petre sa practice onorabil orice sport, fara a straluci in vreunul. Ca sa batem Franta, e nevoie de fotbalisti. De Mutu si de Pancu. Fara Mutu, nu stiu daca invingeam Luxemburg, la Piatra Neamt, iar cu San Marino am tinut-o in 0-0 pana prin minutul 70. Dupa o noapte grea, Mutu este mai eficient decat bine dormitii Ovidiu Petre, Codrea si Cocis la un loc.

Pancu, fotbalistul emblematic al Rapidului modern, reprezinta cel mai valoros om cu profil ofensiv din campionatul nostru. Cand intra pe teren, defriseaza si aprinde lumina. In ceea ce priveste pregatirea fizica, Pancu e peste fotbalagiii cu 10-15 ani mai tineri decat el. Sustinand toate astea, nu inseamna ca as contesta priceperea lui Piturca. In 2005, selectionerul a invins Cehia, aflata atunci pe locul doi in clasamentul FIFA, desi nimeni nu-i dadea vreo sansa dupa ce a anuntat primul „11”, din care faceau parte Cocis, Ovidiu Petre si Mazilu. A fost 2-0, dar golurile le-a marcat tot Mutu. Impotriva Frantei, ar trebui sa folosim fotbalistii (Mutu si Pancu), iar daca pierdem, sa reconstruim echipa cu muncitorii.

Razvan Ioan Boanchis: Domnule Piturca,

nu ma cred asa important, cu atat mai putin priceput, incat sa va pot influenta in materie de selectie la nationala. Stiu ca nici Mircea Sandu nu ar reusi. Bine, el nici nu incearca, fiind, probabil, singurul presedinte din fotbalul romanesc care nu se baga peste antrenori.

Totusi, asumandu-mi riscul de a fi penibil, va rog ceva: chemati-l pe Mutu la meciul cu Franta! Pe urma, veti mai vedea. Mutu nu merita, sigur ca nu merita sa fie iertat si convocat. Dar pe teren e senzational. Nu va cer sa rererereconstruiti echipa in jurul lui, ca pana in 2014 va termina psihic! Ganditi-va, insa, ca se inaugureaza National Arena. Contra Frantei! Despre prima partida disputata pe acest stadion se va vorbi si peste multi, multi ani, asa cum se povesteste ca primul meci al nationalei a fost o victorie, in 1922, cu Iugoslavia, sau ca inaugurarea arenei din Ghencea a avut loc in 1974, cu un joc Steaua-OFK Belgrad. Iar rezultatul va fi legat mai mult de numele dumneavoastra, pentru ca sunteti selectioner, decat de cel al lui Mutu, chiar daca el va marca sau se va tari pe teren. Nu v-a cerut nimeni sa va imprieteniti cu Mutu si sa stati cu el la masa de Craciun. Ati avea niste sarbatori cam periculoase, nici nu vreau sa-mi imaginez. Dar oferindu-i lui o sansa, ne dati si noua o mica sansa, si dumneavoastra o mare sansa cu Franta. Fara Mutu sansele sunt zero. Vom vorbi din nou despre viitor, traind prost in prezent. Realizez ca aceasta convocare ar implica si meciul cu Luxemburg, adica ar pune in pericol o actiune de 10 zile. Culcati-l singur in camera sau chiar in alt hotel, sa nu-i traga si pe altii la dezmat, ca de schimbat nu se mai schimba la varsta lui.

Variantele de cazare propuse de mine au multe in comun cu disperarea si nimic cu fotbalul profesionist. Din pacate, acelasi raport exista intre valoare si jucatorii sarguinciosi pe care Romania ii are azi la dispozitie. O fi fotbalul un sport de echipa, dar la ce fotbalagii avem, e nevoie de sclipirile si chiar de nebunia lui Mutu, impotriva Frantei. Dupa aia, repet, reconstruiti „nationala”! Fara urma de malitie, ironie sau prefacatorie, va doresc succes!

Radu Naum: Bolnavi

Meritul lui Mutu şi Tamaş e acela de a insista să ne arate că nu avem naţională

Cînd te întorci în Bucureşti venind din oricare capitală civilizată a lumii ai senzaţia că oraşul s-a plămădit din criza unui psihopat. Nimic nu se leagă, totul e contondent, ilogic, abramburit, de parcă un uriaş detracat s-ar fi apucat să construiască împins doar de o schizofrenică dorinţă distructivă. Aici cîteva paralelipipede de apartamente noi zac aruncate într-o cîmpie dezolantă, pe care dansează plastice şi hîrtii, dincolo o clădire e înfiptă într-un colţ de drum, îngustînd benzile şi cerînd accidentele. Din altă parte îţi rînjesc arhitecturi mongoloide înghesuite lîngă birouri de inspiraţie nordică, mai încolo kitsch-uri versailleze se izbesc de cetăţui izvorîte din coşmarurile lui Glad şi Menumorut. O oroare. O desăvîrşită metastază arhitectonică. Şi o perfectă copie a ceea ce sîntem. În acest spaţiu s-au născut Mutu şi Tamaş.

Aceşti cetăţeni au de apărat o ţară în războaiele cu crampoane. Vedeţi nebunia? Nu există nici o ţară de apărat. Cu atît mai puţin cu cît firav, interior a început deja tînguirea după ei. Mulţi cred că ar trebui dezlegaţi de pedeapsă pentru Franţa. De aceea o ţară care îşi cere călăii nu e o ţară. Doi băieţi deştepţi ca Adi şi Gabi nu-şi puteau permite să rateze acest adevăr.

Întrebarea e despre Piţurcă. Va rezista corului care se va înăspri curînd? Selecţionerul, care are de plătit nişte poliţe şi nu o poate face decît reuşind, nu e fraier deloc. El e cel care i-a permis lui Mutu, într-o formă fizică jalnică, să revină după concediul de lăuzie dinainte de Euro. Mutu era să ne califice atunci. Aşa că Piţurcă, deasupra tuturor principiilor lui, îl are pe acesta, verificat: să cîştige cu orice preţ. Totuşi, miza acum e mai mare decît o victorie. Ideea e că prin aceste prostii cu repetiţie pricepem - greu, dar pricepem - că nu există un spirit comun în numele unei comunităţi. Nu e despre disciplină, e despre a alege între o echipă federală a lui Piţurcă, în care orice compromis e posibil, şi apariţia unei entităţi probabil mai puţin valoroase, dar cu o valoare naţională. O echipă care să reprezinte mai mult decît pe cîţiva, o ţară, cît ar fi ea de urîtă. Căci spre deosebire de orice club becalian sau borcian, o naţională funcţionează dacă investeşte în ea sufleteşte un patron de milioane. O alegere simplă. Cînd Piţurcă sau altul nu va mai fi nevoit să anunţe de la prima conferinţă de presă toleranţă zero vom şti că s-a născut ceva. Pînă atunci, Mutu şi Tamaş sînt izgoniţi dintr-o utopie.

Ovidiu Ioanițoaia: Deşi ştie că Mutu şi Tamaş au băut o noapte întreagă, Piţurcă refuză s-o spună!

Prezent duminică seara la Recursul etapei, pe GSP TV, Piţurcă a repetat că i-a scos definitiv din lot pe Mutu şi pe Tamaş deoarece aceştia au părăsit cantonamentul înaintea “amicalului” din San Marino. Mai exact, au şters-o pe şest de la Grand Hotel din Rimini luni seara şi au revenit, conform versiunii lor, după un ceas şi jumătate, pe care l-ar fi petrecut în faţa unei ceşti de cafea, fără picătură de alcool! Băieţi de treabă, nu?

Persoane din rîndul angajaţilor hotelului declară însă că lucrurile s-au întîmplat altfel. Ele afirmă că, furişîndu-se pe o uşă de serviciu spre a nu fi zăriţi de secunzii “naţionalei”, instalaţi în hol, Mutu şi Tamaş s-au întors abia în zori, în jurul orei 5!! Sursele respective susţin că i-au văzut pe cei doi în barul stabilimentului amintit, de unde au plecat clătinîndu-se! Tamaş s-a poticnit pe scările de la intrarea în hotel, ba a şi căzut!

Greu de presupus că la antrenamentul din ziua următoare, cel oficial, programat la 11 dimineaţa, Piţurcă n-a sesizat că Mutu şi Tamaş, mai ales primul, sînt moi, apatici, lipsiţi de vlagă. Trebuia să observe numai şi pentru că, ne-a şoptit unul dintre “tricolori”, Mutu mirosea a vin de la o poştă, duhnea! Deşi n-a reacţionat pe moment, căci nu şi-a închipuit că doi fotbalişti consacraţi pot merge cu inconştienţa pînă acolo încît să se îmbete în ajunul unui meci, fie el şi contra unui adversar obscur, selecţionerul a început să se intereseze ce şi cum, să culeagă informaţii. Descoperind repede ce aveam să aflăm şi noi mai tîrziu, a luat măsura care se impunea: i-a exclus sine die pe cheflii!

Practic, Mutu şi Tamaş s-au exclus singuri. Cu atît mai mult cu cît nu erau la cea dintîi abatere, şi-au făcut-o cu mîna lor. Au comis-o şi acum plătesc. Un preţ usturător, dar la care trebuiau să se aştepte în condiţiile în care Piţurcă s-a dovedit de-a lungul timpului un antrenor ce nu tolerează ieşirile în decor. Nu le înghite şi nici nu le iartă.

Întrucît sînt absolut convins, chiar nu mă îndoiesc, că Piţurcă ştie bine că Mutu şi Tamaş au băut o noapte întreagă, surprinde faptul că selecţionerul evită să spună tot ce ştie! Întrucît nu minte, numai ascunde o parte din adevăr, e logic să ne întrebăm, dar şi să ne mirăm, de ce procedează aşa?! De ce foloseşte o omisiune pentru a încerca să protejeze nişte vinovaţi?!

Le-a promis celor doi că nu-i va băga în gura opiniei publice ori se gîndeşte să mai apeleze vreodată la ei? Poate una, poate alta, poate ambele, mărturisesc că nu cunosc răspunsul. Vom trăi şi vom vedea.

Sorin Avram: Mediocri, dar cuminţi

Federalii, oamenii de fotbal, analiştii sportivi şi banaliştii pricepuţi la toate l-au desfiinţat pe Adrian Mutu. Au sărit să-l înfiereze cu mânie patriotică, pe unde au apucat, iubitorii fotbalului, dar şi cei care n-au nici o treabă cu acest sport, indiferent de sex, religie şi vârstă.

Adrian Mutu a fugit din cantonamentul naţionalei de fotbal a României înainte de meciul amical cu San Marino. În perioada în care ceilalţi colegi de echipă dormeau şi visau cum o să se apere ca nişte eroi în meciul cu San Marino, Mutu consuma băuturi alcoolice şi se fila cu fetele prin cluburi. Sau nu? Oricum, selecţionerul l-a exclus din lot definitiv, spune el, în aplauzele unei ţări întregi.

Adrian Mutu nu a respectat programul impus de Victor Piţurcă înaintea unui amical cu cea mai slabă echipă din lume, şi nu înaintea unei partide de pregătire cu Argentina sau a unui joc oficial cu Franţa. Şi beat dacă ar fi intrat pe teren, Adrian ar fi câştigat meciul de unul singur. Dar nu la un gol diferenţă, cum au făcut-o cuminţii şi mediocrii domnului Piţurcă, ci la două, trei.

Da, Adi Mutu consumă băuturi alcoolice, se bate, umblă cu fete şi nu e devreme acasă. Da, Adi Mutu ar fi putut obţine mai multe performanţe dacă ar fi avut o viaţă ordonată. Dacă ar fi fost băieţi cuminţi, poate şi Eric Cantona şi Paul Gascoigne, ca să dau doar două exemple, ar fi făcut mai multe în fotbal.

Aşa băiat rău cum e el, Mutu a jucat la cluburi importante din fotbalul mondial şi a rezolvat multe meciuri ale naţionalei. Performanţe cu care nu se pot lăuda şi cuminţii şi mediocrii domnului Piţurcă. Ce câştigă naţionala dacă Bănel Nicoliţă bea doar apă plată cu lămâie şi dacă Răzvan Cociş mănâncă din farfurie tot ce-i recomandă nutriţionistul echipei? Ce câştigă fotbalul românesc dacă toţi componenţii naţionalei sunt în pat la ora 21.00?

Echipa de cuminţi a României s-a chinuit, vorba specialiştilor în analize fotbalistice, cu „echipa de desculţi" din San Marino. Aşa cum părinţii elevilor au pretenţia de la aceştia să fie cuminţi la şcoală, aşa şi federalii, selecţionerul, analiştii sportivi şi banaliştii pricepuţi la toate sunt mai liniştiţi dacă avem o naţională cuminte. Mediocră, dar cuminte. Nu talentată, nu deşteaptă, nu ofensivă, ci doar cuminte. Iar naţionala fără Adrian Mutu e atât de cuminte încât nu prea bate pe nimeni.

Pe de altă parte, conducerea Federaţiei Române de Fotbal şi Victor Piţurcă n-au statura morală şi profesională pentru a-i putea impune respect lui Adrian Mutu.

Dacă nu a reuşit să aducă Argentina pentru inaugurarea Naţional Arena, Mircea Sandu ar putea să se gândească la un alt eveniment care ar umple stadionul. Şi care are fi transmis de toate televiziunile la o oră de maximă audienţă. Este vorba despre judecarea sumară a lui Adrian Mutu şi executarea acestuia. Să termine odată cu el, fiindcă prea îşi face de cap, punând sfântul popor într-o situaţie neplăcută. Astfel s-ar face dreptate şi li s-ar da o mare satisfacţie tuturor anonimilor şi mediocrilor acestei ţări. Mediocri, dar cuminţi.

Florian Bichir: Adi Mutu, geniul boacănelor

Înaintea meciului secolului, România-San Marino, am fost invitat la Dolce Sport de Claudiu Giurgea. Să prefaţăm “marea încleştare” cu ultima ocupantă a clasamentului FIFA - locul 217! Am anunţat încă din debutul emisiunii că îmi pot spune părerea doar în calitate de umil microbist. Să nu mă pună moderatorul în vreo postură jenantă să mă întrebe câte bătături are la stângul Bănel Nicoliţă sau dacă e mai bine să jucăm 4-4-2.

Astea sunt lucruri care ţin exclusiv de profesioniştii în domeniu. Ştiu că tot românul se pricepe la fotbal şi la politică, dar am dorit să fac aceste precizări pentru că trebuie să ai decenţă. E plină ţara de comentatori “habarnişti”, dar cu un tupeu nemăsurat. Mi-am permis, în premieră, să spun că gestul lui Adi Mutu şi Tamaş este incalificabil. Asta pentru că jucau pentru naţională, iar tricoul acesteia trebuie respectat ca o haină de sărbătoare. Şi fotbaliştii sunt oameni, trebuie să se distreze, nu-i putem vedea sau judeca ca nişte roboţei, ca pe nişte călugări pierduţi în lume.

Dacă jucau pentru echipele lor de club, nu mă durea. Sunt patroni şi antrenori care îngăduie astfel de escapade. La urma urmei, dacă rezolvă un meci, ce să-i ceri? Să se castreze, să devină abstinent ca un pocăit? Greşeala celor doi mari fotbalişti (da, recunosc, Adi Mutu e genial, uriaş) e că au făcut boacăna asta la naţională. Aici e altceva! Am pus pariu în direct că dacă va urma un meci catastrofal, vor începe tânguielile unora ca ei să fie reprimiţi la lot! Îmi pare rău că am avut dreptate! Nici nu ştiu cum e mai bine. Au ăştia doi un stil de a face câte o prostie exact atunci când nu trebuie, ceva de speriat!