La invitaţia fostului internaţional american Claudio Reyna şi a vedetei NBA Steve Nash,Adrian Mutu a acceptat să ia parte la evenimentul "Showdown in Chinatown", care va opune două echipe alcătuite din fotbalişti şi baschetbalişti în Roosevelt Park din Manhattan, New York, pe 24 iunie.


"Acest eveniment mă ajută să fac două lucruri în acelaşi timp: să joc fotbal, una dintre pasiunile mele cele mai mari, şi să ajut copiii. Showdown in Chinatown ne va arăta ce pot să facă nişte atleţi de top, iar cel mai important este că vor să ne ajute să strîngem fonduri pentru cei care au avut mai puţin noroc în viaţă. Abia aştept să fiu pe teren! Vom fi cîţiva băieţi care se simt bine într-un cartier extraordinar dintr-un oraş fantastic!" a spus Nash, completat de prietenul său Reyna: "Sînt nerăbdător, mă bucur că pot să aduc fotbalul la New York într-o manieră amuzantă, prietenoasă şi, pînă la urmă, unică. Sper ca evenimentul să se ridice cel puţin la amploarea celui de anul trecut".
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu