Mutu a pierdut apelul: trebuie să-i plătească mai mult de 18 milioane de euro clubului Chelsea

Fotbalistul roman Adrian Mutu trebuie să-i plătească echipei britanice Chelsea Londra mai mult de 18 milioane de euro, după ce a pierdut apelul depus la Tribunalul Federal din Elveţia şi i s-a aplicat o dobândă de 5 % anual de la data de 12 septembrie 2008.
Suma este un record pentru un asemenea caz şi trebuie plătită de Mutu în compensaţie, după ce a fost depistat pozitiv cu cocaină, la un test antidoping desfăşurat acum cinci ani. Chelsea i-a reziliat la acel moment contractul jucătorului şi a nu a primit despăgubiri atunci când fotbalistul şi-a reluat cariera la Juventus Torino, în Italia.


Instanţa de la Tribunalul Federal din Elveţia a considerat că deciziile luate de FIFA şi de Tribunalul de Arbitraj Sportiv sunt corecte iar jucătorul român este obligat acum să respecte sentinţa acestui for.
"S-a ajuns la concluzia că apelul jucătorului român de fotbal este nefondat", a anunţat Tribunalul într-o declaraţie de presă.
Mutu are de achitat propriu-zis suma de 17.173.990 de euro plus o dobândă anuală de 5 % la această sumă, începând cu data de 12 septembrie 2008. De asemenea, jucătorul român trebuie să plătească şi cheltuieli de judecată în valoare de 104.000 euro.
"Briliantul" este suspendat începând cu luna ianuarie, după ce a fost din nou depistat pozitiv cu sibutramină, la două controale antidopping desfăşurate în Italia, şi urmează să poată reintra pe teren la finele lunii octombrie. Pentru ca situaţia sa să fie şi mai dificilă, lui Mutu i-a fost înjumătăţit salariul la Fiorentina pe perioada în care nu poate activa.

Tribunalul Federal a HOTARAT: Mutu trebuie sa ii dea 17 mil lui Chelsea!

Mutu e bun de plata! Tribunalul Federal al Elvetiei a anuntat luni ca mentine decizia TAS-ului, prin care Mutu era obligat sa ii dea lui Chelsea 17 milioane de euro.



Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) a anuntat, la 31 iulie 2009, ca a respins memoriul formulat de Adrian Mutu la decizia Camerei pentru Rezolvarea Disputelor (DRC) din cadrul FIFA, care a hotarat, la 7 mai 2008, ca jucatorul trebuie sa plateasca clubului Chelsea despagubiri in valoare de 17 milioane de euro.
In 14 septembrie 2009, internationalul roman Adrian Mutu a inaintat la Tribunalul Federal Elvetian, recursul la decizia TAS, cu ajutorul fratilor Victor si Ioan Becali. La 21 octombrie, Tribunalul Federal al Elvetiei decisese suspendarea temporara a deciziei TAS.
Camera pentru Rezolvarea Disputelor (DRC) din cadrul FIFA a decis, la 7 mai 2008, ca Mutu, acum la AC Fiorentina, trebuie sa plateasca fostului sau club, Chelsea, despagubiri in valoare de 17.173.990 de euro, pentru incalcarea contractului, iar internationalul roman a cerut TAS sa anuleze hotararea FIFA si sa stabileasca faptul ca nu trebuie platita nicio compensatie.
Chelsea l-a achizitionat, in vara anului 2003, pe Mutu de la AC Parma contra sumei de 15,8 milioane de lire sterline si a renuntat la serviciile acestuia in octombrie 2004, dupa ce jucatorul a fost depistat pozitiv cu cocaina la un control antidoping. Mutu a fost suspendat sapte luni de Federatia Engleza (FA) pentru consum de cocaina. Clubul englez sustine ca, prin comportamentul sau, Adrian Mutu a provocat gruparii o pierdere de 13 milioane de lire sterline.

RECURSUL LUI MUTU, NEFONDAT!

Tribunalul federal a anuntat, intr-un comunicat, ca a respins ca nefondat recursul LUI Adrian Mutu formulat la sentinta Tribunalului de Arbitraj Sportiv (TAS), prin care era romanul obligat la plata unei daune in valoare de 17 milioane de euro catre Chelsea.
"Intr-o decizie data la 10 iunie 2010, Tribunalul federal elvetian a respins recursul formulat de Adrian Mutu la sentinta Tribunalului de Arbitraj Sportiv (TAS). TAS il condamnase pe fotbalistul roman la plata unei sume de peste 17 milioane de euro fostului sau angajator, Chelsea Football Club Limited (Chelsea). In august 2003, Adrian Mutu si Chelsea au incheiat un contract de munca pe o durata de cinci ani. La 28 octombrie 2004, in urma unui control antidoping pozitiv, Chelsea a reziliat acest contract cu efect imediat. Fotbalistul, care a consumat cocaina, a fost suspendat din orice competitie pe o durata de sapte luni. In mai 2006, Chelsea a introdus o cerere impotriva lui Adrian Mutu in vederea obtinerii de daune pentru incalcarea contractului de munca. Prin decizia din 7 mai 2008, instanta sportiva a FIFA a admis partial solicitarea clubului londonez. Adrian Mutu a facut apel la aceasta decizie la TAS. In sentinta din 31 iulie 2009, TAS a respins apelul si l-a condamnat pe Adrian Mutu la plata catre Chelsea a sumei de17.173.990 de milioane de euro, plus daune. In sentinta din 10 iunie 2010, Tribunalul federal a respins recursul formulat de Adrian Mutu impotriva sentintei TAS. El a respins mai intai argumentele prin care fotbalistul punea la indoiala impartialitatea a doi din cei trei arbitri care au dat sentinta. Pe fond, Tribunal federal a reamintit ca, in domeniul arbitrajului international, nu rejudeca acest caz, asa cum ar face o instanta de apel, ci controleaza doar anumite aspecte extrem de limitate in baza faptelor constatate in sentinta atacata. Astfel, Tribunalul federal a examinat doar daca daunele alocate gruparii londoneze aduc atingere valorilor esentiale ce trebuie respectate de ordinea juridica. Tribunalul a ajuns astfel la concluzia ca nu este cazul, astfel ca recursul fotbalistului roman este nefondat", se arata in comunicatul Tribunalului federal.
Potrivit AFP, Tribunalul federal a precizat ca daunele pe care Mutu trebuie sa le plateasca nu contravin dreptului la munca si nu constituie o "piedica inadmisibila in privinta viitorului economic al fotbalistului".

Sursa: Mediafax

Victor Becali: "Se va deschide alt proces, la Curtea Europeană"

Impresarul Victor Becali a comentat pentru gsp.ro informaţia publicată în urmă cu scurt timp, anume că Tribunalul Federal al Elveţiei a menţinut decizia Tribunalului de Arbitraj Sportiv, iar Adrian Mutu este obligat la plata unei daune în valoare de 17 milioane de euro către clubul Chelsea.


"Acum aflu de la dumneavoastră acest lucru. Dacă este aşa, mai sînt şi alte căi de atac. Vom discuta cu avocaţii jucătorului şi vedem ce este de făcut", a afirmat Becali pentru gsp.ro.
"Foarte probabil, se va deschide alt proces, la Curtea Europeană. Însă haideţi să aşteptăm înştiinţarea oficială!", a mai declarat el.
UPDATE / Tribunalul federal al Elveţiei a anunţat oficial, într-un comunicat scris, că a respins ca nefondat recursul lui Adrian Mutu formulat la sentinţa Tribunalului de Arbitraj Sportiv.

Tribunalul elveţian menţine sancţiunea: Mutu plăteşte 17 milioane lui Chelsea

UPDATE 13:29 Impresarul Victor Becali a declarat, luni, agenţiei MEDIAFAX , că încă nu a aflat de hotărârea Tribunalului Federal Elveţian, care a menţinut decizia TAS, prin care atacantul Adrian Mutu este obligat la plata a 17 milioane de euro către Chelsea, dar a menţionat că va face apel la această decizie.
"Nu ştiu ce a decis Tribunalul Federal Elveţian, dacă a decis sau când a decis. Vom urma alte căi de atac, pentru că sigur mai sunt", a spus Victor Becali.
Tribunalul Federal al Elveţiei a anunţat luni că menţine decizia Tribunalului de Arbitraj Sportiv (TAS), prin care atacantul Adrian Mutu era obligat la plata unei daune în valoare de 17 milioane de euro către clubul Chelsea Londra, informează site-ul fiorentina.it. Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) a anunţat, la 31 iulie 2009, că a respins memoriul formulat de Adrian Mutu la decizia Camerei pentru Rezolvarea Disputelor (DRC) din cadrul FIFA, care a hotărât, la 7 mai 2008, că jucătorul trebuie să plătească clubului Chelsea despăgubiri în valoare de 17 milioane de euro.



În 14 septembrie 2009, internaţionalul român Adrian Mutu a înaintat la Tribunalul Federal Elveţian, recursul la decizia TAS, cu ajutorul fraţilor Victor şi Ioan Becali. La 21 octombrie, Tribunalul Federal al Elveţiei decisese suspendarea temporară a deciziei TAS.

Camera pentru Rezolvarea Disputelor (DRC) din cadrul FIFA a decis, la 7 mai 2008, că Mutu, acum la AC Fiorentina, trebuie să plătească fostului său club, Chelsea, despăgubiri în valoare de 17.173.990 de euro, pentru încălcarea contractului, iar internaţionalul român a cerut TAS să anuleze hotărârea FIFA şi să stabilească faptul că nu trebuie plătită nicio compensaţie.
Chelsea l-a achiziţionat, în vara anului 2003, pe Mutu de la AC Parma contra sumei de 15,8 milioane de lire sterline şi a renunţat la serviciile acestuia în octombrie 2004, după ce jucătorul a fost depistat pozitiv cu cocaină la un control antidoping. Mutu a fost suspendat şapte luni de Federaţia Engleză (FA) pentru consum de cocaină. Clubul englez susţine că, prin comportamentul său, Adrian Mutu a provocat grupării o pierdere de 13 milioane de lire sterline.
MEDIAFAX

La multi ani, Adriana!!!

Azi, 11 iunie, prima fetita a sotilor Mutu implineste 4 anisori. Noi ii uram un calduros " La multi ani!" , multa sanatate, fericire si implinirea tuturor dorintelor!




LA MULTI ANI, ADRIANA!
Claudya, Adina, Lee

Mutu REFUZA Fenerbahce: "Turcia nu este un campionat... atractiv!"

Mutu nu vrea la Fener! Atacantul şi Fiorentina s-au supărat pe turci!

Atacantul echipei Fiorentina, Adrian Mutu, suspendat pentru dopaj, le-a cerut impresarilor săi să caute alte alternative decât un transfer la gruparea Fenerbahce, considerând nesatisfăcătoare oferta clubului din Istanbul şi fotbalul turc neatractiv, informează calciomercato.com, citat de MEDIAFAX.
Potrivit sursei citate, miercuri a avut loc o discuţie între oficialii cluburilor Fiorentina şi Fenerbahce în vederea unui eventual acord pentru Mutu, însă când cele două părţi păreau aproape de o înţelegere, atacantul a decis să se orienteze către alte opţiuni.



Calciomercato notează că Fenerbahce încă nu s-a resemnat şi că alte variante ar fi pentru Adrian Mutu grupările Al Saad şi Zenit Sankt Petersburg. Site-ul italian mai menţionează că atacantul român ar vrea un angajament care să îi aducă un câştig anual net de cel puţin 4 milioane de euro.
Cotidianul turc Fotomac scrie că Fiorentina urmează să analizeze oferta clubului Fenerbahce. Clubul turc nu este însă satisfăcut de dosarul medical al lui Mutu, realizat la un spital din Florenţa, astfel că vrea ca atacantul să obţină un nou raport de la un spital pe care îl va alege Fenerbahce, iar această solicitare a grupării din Istanbul l-a înfuriat pe administratorul delegat al Fiorentinei, Sandro Mencucci, care i-a acuzat de aroganţă pe oficialii turci.

Mutu ramane la Fiorentina! Vezi de ce nu il vand italienii!

Sandro Mencucci, administrator delegat al Fiorentinei, anunta ca turcii de la Fenerbahce mai au de asteptat pentru Mutu cel putin pana in sezonul urmator.
Este aproape clar! Mutu nu pleaca de la Fiorentina. Italienii nu isi permit sa renunte acum la el, cat este suspendat pentru dopaj. Cei de la Firenze vor astepta ca el sa revina pe teren pentru a-i creste din nou cota.



"Personal, consider ca Mutu este un luptator. El a reusit mereu sa treaca peste obstacolele din cariera sa cum a fost perioada Chelsea. Este ca un animal ranit care va fi apt de joc de indata ce ii va expira suspendarea. Si cred ca va juca la Florenta. Fenerbahce? Ma gandesc practic. Acesta nu este momentul care sa reflecte valoarea adevarata a lui Mutu. Noi avem nevoie de jucatori ca sa atacam Champions League. Si cred ca Mutu va redeveni fenomenul pe care il stim cu totii", a declarat Mencucci pentru site-ul tuttomercatoweb.com.

Mutu revine în afaceri

Asociatul lui Adi Mutu, Traian Tămagă, rezolvă misterul legat de închiderea cafenelei Parole, pe care cei doi au avut-o în Piteşti între decembrie 2008 şi martie 2010. Argeşeanul spune că vor reporni afacerea în toamnă.


În luna martie, după aproape un an şi jumătate de funcţionare, cafeneaua Parole din Piteşti a fost închisă de proprietarii săi, Adrian Mutu şi Traian Tămagă, cel care deţine complexul comercial “La galleria”, unde a funcţionat localul respectiv. Fotbalistul Fiorentinei, implicat în scandalul Sibutramina, şi prietenul său au decis să închidă afacerea după ce au văzut că numărul clienţilor nu era cel scontat. “Mai mult ca sigur la toamnă vom redeschide Parole, mai ales că am păstrat mobilierul intact”, a explicat Traian Tămagă.
Barul e acum sală de fitness
“Eu şi Adi Mutu am făcut o închidere sezonieră a cafenelei, pentru că a venit vara, iar oamenii sunt tentaţi să se relaxeze la terase”, a explicat Tămagă, în al cărui complex din Piteşti, judeţul Argeş, funcţionează acum o sală de sport, intitulată Parole Fitness. “Nu suntem parteneri cu proprietarii acestei afaceri, doar i-am lăsat să folosească numele nostru”, a mai precizat Tămagă. Cafeneaua Parole este singurul loc din România unde s-a comercializat vinul “Il Dieci”, creat după personalitatea lui Adrian Mutu (31 de ani).
Mutu e de vânzare
Directorul sportiv al grupării Fiorentina, Panatelo Corvino, a declarat, alaltăieri seară, că atacantul Adrian Mutu este pe lista de transferuri, însă cine îl vrea trebuie să plătească. Românul are contract cu formaţia viola până în 2012, dar e suspendat pentru dopaj până pe 29 octombrie.

"Mutu este un jucator de mare talent!"

Intr-un interviu pentru ProSport, fostul mijlocaş Lothar Matthaus a analizat şi stiuaţia lui Adrian Mutu, care este suspendat până octombrie după ce a fost depistat pozitiv pentru sibutramină, în luna ianuarie a acestui an.

"Mutu este un jucător de mare talent, însă el ar fi trebuit să aibă o atitudine prin care să devină un exemplu pentru tineri. Pe şi în afara gazonului. A fost însă implicat în multe scandaluri şi nu a reuşit să fie un model", a mai spus Matthaus.

Vizite

Trafic






About Us

Bine ati venit pe blogul adimutuexclusive.blogspot.com. Acest blog este realizat de 3 fane a lui Adrian Mutu (Corina, Claudya si Adina). Blogul ii este dedicat in exclusivitate fotbalistului. Aici, puteti gasii tot ce apare in presa (stiri, poze etc) si nu numai.

Va multumim ca vizitati blogul!


Statistica

Nume: Adi Mutu eXclusive
Admin blog:Lee, Claudya si Adina
Blog lansat in: 17 martie 2008
Contact:
adimutuexclusive@yahoo.com
Host: Blogspot.com